„Am fost onorat să particip astăzi(joi, 15 februarie, n.r.), alături de domnul senator Niculae Bădălău, doamna prefect, doamna subprefect și ceilalți invitați la prezentarea bilanțului activității Instituției Prefectului Giurgiu în anul 2017.

I-am felicitat pentru rezultatele obținute, rezultate care nu ar fi putut fi atinse fără implicarea nemijlocită a doamnei prefect, în care atât Consiliul Judeţean Giurgiu, cât şi celelalte autorităţi şi instituţii publice au avut un partener de încredere.

Profesionalismul, imparţialitatea şi obiectivitatea sunt principii de bază care ghidează activitatea Instituţiei Prefectului şi pe care doamna prefect le-a insuflat, la rândul său, tuturor celor cu care a colaborat.

Cred că nu m-am înşelat dacă am afirmat că doamna prefect are cel mai longeviv mandat dintre colegii dumneaei, iar la acest record nu a ajuns decât datorită competenţei, profesionalismului şi exigenţei de care a dat dintotdeauna dovadă, reuşind cu succes să vegheze la respectarea legilor şi să asigure un climat de siguranţă şi linişte în întregul judeţ.

Am ținut să subliniez colaborarea instituţională foarte bună care există de un an între Consiliul Judeţean Giurgiu şi Instituţia Prefectului Giurgiu, colaborare care îmi doresc a fi cât mai lungă şi fructuoasă.


Încă o dată felicitări şi îmi exprim certitudinea că şi pe viitor vom forma o echipă al cărei unic scop va fi asigurarea bunăstării şi siguranţei cetăţenilor judeţului Giurgiu”, a scris Mina pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.