Deputatul PSD Cristina Elena Dinu, secretar al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a prezentat, în conferinţa de presă a PSD Giurgiu, joi, 15 februarie, cele mai importante dintre noutăţile referitoare la Contractul Cadru pentru anii 2018-2019 din sistemul de sănătate.

Ea a amintit că, acest subiect a fost dezbătut  în urmă cu 2 zile, şi la Palatul Parlamentului, unde a avut loc o întâlnire între membrii Comisiilor de Sănătate ale Camerei Deputaţilor şi Senat cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Elena Dinu a prezentat, azi, la rândul său, principalele măsuri ce vor intra în vigoare de la 1 iulie 2018. În primul rând, din acel moment, reţetele compensate şi biletele de trimitere la investigaţii vor putea fi onorate de către orice farmacie sau furnizor de servicii medicale paraclinice din ţară.

 

„Mai exact, dacă, de exemplu, un pacient primeşte o reţetă medicală în Bucureşti sau Suceava, el poate să îşi ia medicamentele şi de la o farmacie din Giurgiu sau din oricare altă localitate.

O altă prevedere care va intra în vigoare tot de la 1 iulie 2018 se referă la serviciile medicale paraclinice care nu pot fi efectuate la nivelul unui judeţ, dar care vor putea fi contractate în alte judeţe.

De asemenea, foarte important este faptul că pacienţii cu un diagnostic oncologic confirmat, adică aceia care sunt deja în evidenţa unui medic oncolog, vor putea fi internaţi în spitale fără a mai avea bilet de trimitere pentru spitalizare continuă. În acest fel, pacienţii nu vor mai trebui să meargă pentru internare la medicul oncolog sau la medicul de familie, unde ştiţi că se creează cozi imense, pentru a-şi lua un astfel de bilet de trimitere

O altă noutate va fi aceea că, în zonele cu deficit de medici de laborator şi imagişti, aceştia vor putea încheia contracte cu două sau chiar trei unităţi sanitare. Până acum, erau restricţionaţi la un singur contract şi, din acest motiv, specialiştii fugeau de provincie.

Totodată, o altă modificare vizează sprijinirea medicilor de familie nou- veniţi într-o localitate. Ei aveau la dispoziţie 6 luni pentru a-şi întocmi listele de pacienţi, astfel încât să poată încheia contractul cu casele de asigurări de sănătate. Conform noului Contract Cadru, vor avea la dispoziţie 12 luni pentru a-şi definitiva listele de capitaţie, ceea ce înseamnă că li se mai acordă o şansă pentru a putea rămâne ca medici de familie în zonele deficitare”, a anunţat Elena Dinu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.