Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., desfăşoară o acţiune pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializate în trafic de droguri de risc.

La data de 5 februarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Mioveni, şi a municipiilor Giurgiu şi Bucureşti, la locuinţele şi locurile de detenţie ale unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieşit că, din august 2017 şi până în prezent, membrii grupării ar fi introdus în penitenciare cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri.

20 persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, pentru audieri.

În activităţi sunt angrenaţi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi personal din cadrul Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.