Am văzut relativ târziu o încălcită postare pe pagina lui de Facebook referitor la un vers dintr-un recent pamflet postat pe Giurgiu Net.

Giurgiuvenii sunt sătui/ De… costei şi de cucui” scriam AICI, iar unul din cei doi- maximum trei- PNL-işti giurgiuveni s-a simţit imediat. Evident, deoarece nu are răbdare să citească atent(precum consilierii judeţeni ai PNL proiectele de hotărâre), a interpretat greşit!

Nu, nu matale eşti “cucuiul”, te supraestimezi politic, ci matale rămâi strict în categoria “costei”. Iar răspunsul la adresa mea, venit fript şi complet nepotrivit, demonstrează asta o dată în plus.

Vorbesc despre Costel Dumitru, dreapta –obligat- tăcută a lui Anton de la PNL Giurgiu, un yes-man mai mic decât un ciob (de oală spartă), care se prosteşte până n-o mai nimereşte, pe Facebook, arătând cu degetul mijlociu înspre ceilalţi. Însă, nu face decât să arate că, în esenţă, mai are foarte multe de învăţatat. De la gramatică, administraţie, politică şi până la a fi un domn…

E, n-o fi chiar aşa, dar nici el să nu mai facă!

Şi, dacă tot nu-i ies acordurile gramaticale de fiecare dată, dar nici vorbele iscusite mai mereu, în timpul său foarte mult şi foarte liber( în care nu face nimic pentru judeţ, dar îi înjură pe alţii ca să pară că face ceva), Costel cântă la petreceri. Foarte mişto, pe cuvânt, un ban cinstit, pasiune, una alta, ştim cum e.

Recunosc, habar n-am cum sună acordurile muzicale din chitara dumnealui ((dez)acordat niţel de ANI la partitura: incompatibilitate, pentru „neşte” lucrări date fratelui(sîc!)), nici nu mă interesează. Ideea-i alta.

Degeaba citeşti mult, dacă n-ai ce face cu informaţiile, la fel şi în muzică, degeabă ştii să cânţi, dacă nu te-aude cineva. Iar în politică e şi mai şi: degeaba eşti acolo, dacă nu faci altceva decât să-l acompaniezi pe şefu’, încetişor, c-o tristă manea penelisto-pedelistă,: of, of, of şi aoleu, sus, la putere, vreau şi eu!

Că pe Queen nu îi iubeşte lumea pentru că au desfiinţat, în conferinţe de presă, vreo altă mare trupă.

Pricepeţi? Sigur nu, dar pricep giurgiuvenii, asta e tot ce contează.

Doamna Sfetcu

*Parţial, acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

P.S. Fotografiile de la megaconcertul lu’ Costică ne-au fost trimise de către un cititor, revoltat şi sătul de „politicienii” ca domnul din foto, care nu fac altceva decât să cânte precum greierul din „Greierul şi furnica”, în loc să pună umărul la dezvoltarea judeţului ăstuia!

LĂSAȚI UN MESAJ