Nici nu îmi amintesc când a fost organizată ultima oară o conferinţă de presă la Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu”, eveniment în care să fie prezentate atâtea activităţi ce vor avea loc pe parcursul unui singur an.

Noul manager al instituţiei menţionate, Ionel Muscalu, a reunit, azi, marţi, 30 ianuarie, jurnaliştii giurgiuveni, într-una dintre sălile Muzeului. El le-a vorbit pe scurt despre „planul de bătaie” al său şi al echipei sale pentru a-i readuce pe vizitatori în acest lăcaş de cultură.

„Am găsit aici o echipă bună cu care pot lucra bine. Am discutat în Consiliul de Administraţie cu specialiştii noştri, muzeografii, şi am pus la punct planul de activităţi pentru 2018. Prima activitate a avut loc, deja, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, fiind vorba despre expoziţia <<Cultura română în presa vremii>>. Mâine(miercuri, 31 ianuarie, n.r.), cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la trecerea lui Mirea cel Bătrân în veşnicie, vom avea mai multe activităţi la Şcoala Generală nr. 2 ce poartă numele domnitorului”, a anunţat Muscalu.

Mai exact, managerul Muzeului din Giurgiu a explicat că muzeografii giurgiuveni le vor prezenta elevilor informaţii interesante despre „părintele spiritual al oraşului nostru. De asemenea, copiii şi tinerii vor învăţa cum să deseneze blazoane.

„Joi, 1 februarie, vom avea o lansare de carte, de la ora 14.00. Este vorba despre volumul <<Mircea cel Bătrân>> de Cristian Moşneanu și Ștefan Dumitrache. Vor urma intâlniri cu omologii noştri din Ruse, astfel încât, în martie să avem mai multe expoziţii româno-bulgare”, a anunţat Muscalu.

În februarie, „Luna Îndrăgostiţilor”, Muzeul va găzdui o expoziţie inedită

„Este vorba despre expoziţia intitulată <<De dragoste şi tutun>>, în cadrul căreia vor fi expuse lulele, pipe şi alte asemenea obiecte de fumat. Acestea au fost descoperite în Giurgiu, când au fost făcute blocurile. Regina balului va fi renumitul <<Vas cu Îndrăgostiţi>>(http://www.cunoastelumea.ro/indragostitii-de-acum-6-000-de-ani-artefact-unic-al-culturii-gumelnita/)”, a anunţat Ionel Muscalu.

Vor urma „Saloanele de primăvară”, cu expoziţii româno-bulgare, iar de Zilele Oraşului, jurnalistul Vasile Arcanu ar putea expune câteva dintre cele mai frumoase fotografii ale sale. „Sperăm să accepte propunerea noastră şi, dacă va fi aşa, expoziţia va fi deschisă din 23 aprilie până pe 20 mai. Vom avea, apoi, Noaptea Muzeelor, eveniment cu care sperăm să ieşim şi afară, cu un spectacol pe care încă îl las ca surpriză. Apoi, aşa cum ştiţi, Muzeul Giurgiu are ca donaţie casa lui Petre Ghelmez. Acum este exact aşa, o casă goală. Ne dorim să o repunem în circuit şi, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană, să reluăm Festivalul Internaţional de Poezie <<Petre Ghelmez>>, eveniment ce poate aduce la Giurgiu foarte mulţi tineri scriitori”, a mai anunţat managerul Muzeului Judeţean.

Obuze şi gloanţe sculptate ori pictate, expuse la Giurgiu

Ionel Muscalu a dat şi alte titluri ale viitoarelor expoziţii „Arta din tranşee”(cu obuze ori gloanţe sculptate sau pictate de soldaţi), dar şi „Amintiri şi nostalgii”(cu obiecte din şcolile de pe vremea comunismului), „Caricatura de război” sau „Tragedie şi Renaştere”. Vom vorbi despre toate acestea, la momentul potrivit.

Ionel Muscalu a mai declarat, azi, că îşi doreşte să atragă vizitatori şi către Secţia de Etnografie a Muzeului, aflată la parterul Consiliului Judeţean Giurgiu, dar şi să reînnoiască parteneriate cu muzee din Capitală, cu liceele giurgiuvene, cu Episcopia Giurgiu. „Sper ca toate proiectele să reuşească şi să putem vorbi, la finalul anului, de mai mulţi vizitatori decât până acum, despre mai multe studii publicate şi despre prestigiul Muzeului repus acolo unde trebuie!”, a subliniat Ionel Muscalu.

Întrebat despre reabilitarea imobilului ce găzduieşte Muzeul Judeţean, managerul general a precizat că există un proiect european al Consiliului Judeţean Giurgiu în acest sens, depus deja. „Aşteptăm veşti bune în această primăvară. A fost reabilitat Teatrul, a fost reabilitată Biblioteca Veche, este, desigur, şi rândul nostru. Vom găsi soluţii pentru desfăşurarea activităţilor, în momentul în care vor începe lucrările”, a mai spus Muscalu.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.