Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a fost oaspetele special al pompierilor giurgiuveni, marţi, 30 ianuarie, la prezentarea bilanţului activităţii desfăşurate, anul trecut, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu. El i-a lăudat pe pompierii noştri pentru rezultatele obţinute atât în ceea ce priveşte salvarea de vieţi omeneşti, cât şi referitor la organizarea ISU Giurgiu, clasând instituţia pe un loc fruntaş în ţară din acest punct de vedere.

 

Centrul Transfrontalier de Conducere și Coordonare a Intervenției din municipiul Giurgiu a fost gazda evenimentului de astăzi la care au participat şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor cu care ISU Giurgiu colaborează.

Bilanţul activităţii desfăşurate, în 2017, de către pompierii giurgiuveni a fost prezentat de către liderul lor, colonelul Emil Apostol.

CLICK PE IMAGINI PENTRU A LE MĂRI!

În afară de prezentarea statisticilor cu privire la situaţiile de urgenţă, Emil Apostol a vorbit şi despre evoluţia ISU Giurgiu din 2011 şi până în prezent, dar şi despre dotările de care Inspectoratul mai are nevoie. Poate chiar mai important este faptul că deficitul de personal, în ceea ce priveşte ofiţerii, este de 35%.

„Această parte a activităţii este efectuată cu eforturi deosebite, prin cumul. Dacă la subofiţeri am reuşit angajarea a 102 oameni, acum 2 ani, astfel încât procentul de încadrare a urcat la 89%, trebuie să găsim soluţii şi pentru ofiţeri”, a spus Apostol.

La capitolul realizări, şeful ISU Giurgiu a trecut, desigur, faptul că, dacă în 2011, ISU Giurgiu asigura circa 75% din judeţ, ca intervenţii la situaţii de urgenţă, acum nu doar că acoperă întreg Giurgiu, dar oferă sprijin şi judeţelor vecine. „Am ajuns din beneficiari, furnizori de servicii de securitate”, a subliniat Apostol.

Rămânând la aceeaşi comparaţie a situaţiei ISU Giurgiu din 2011-2017, acum 6 ani, aveam cinci subunităţi din care trei erau spaţii improprii, azi sunt şapte subunităţi în spaţii noi şi corespunzătoare activităţii pompierilor. Dacă în 2011, timpii de răspuns se situau la o medie de 18 minute, azi vorbim despre 14 minute. Şi dacă acum 6 ani, s-au înregistrat 4551 de intervenţii ISU, în 2017 au fost 7765, ceea ce înseamnă o creştere de 70%.

„Toate subunităţile au fost realizate cu sprijinul autorităţilor locale cărora le mulţumim. Reuşim, astfel, să asigurăm acelaşi nivel de securitate în întreg judeţul”, a precizat şeful ISU Giurgiu. Apostol a mulţumit şi Consiliului Judeţean Giurgiu pentru dotările asigurate prin implementarea proiectelor europene, dar cu acest subiect vom reveni în perioada următoare. De asemenea, vă vom prezenta şi informaţii cu privire la proiecte şi planuri ale ISU Giurgiu pentru perioada următoare.

 ISU, aprecieri de la conducerea Prefecturii, a CJ şi a Primăriei Giurgiu

A luat cuvântul azi şi subprefectul Adriana Puţaru care le-a mulţumit pompierilor giurgiuveni pentru tot ce au făcut de-a lungul carierei lor.

„Vă felicit pentru activitatea şi eforturile susţinute, vă felicit pentru echipa pe care o formaţi şi, desigur, pentru toate rezultatele obţinute! Vă asigur de tot sprijinul şi colaborarea instituţie Prefectului judeţului Giurgiu. Sunt convinsă că ISU Giurgiu este un exemplu de bune practici pentru alte judeţe din România!”, a spus Puţaru.

A fost invitat să le adreseze câteva cuvinte şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Lucian Corozel. „Cred că prezenţa, azi, aici, a domnului Arafat se datorează în primul rând rezultatelor deosebite obţinute de dumneavoastră. Vă felicit pentru curaj, implicare, eficacitatea cu care interveniţi la toate situaţiile de urgenţă, fie că vorbim despre accidente rutiere, inundaţii, incendii. Prin tot ceea ce faceţi, transmiteţi un mesaj clar giurgiuvenilor, acela că sunt în siguranţă, că sunt pe mâini bune. Vreau să subliniez şi colaborarea foarte bună pe care Consiliul Judeţean o are cu ISU Giurgiu şi să vă mulţumesc pentru asta”, a spus, printre altele, Corozel.

Viceprimarul municipiului Giurgiu Ion DragomiR a transmis mulţumirile şi aprecierile giurgiuvenilor. „Mulţumesc în numele locuitorilor municipiului Giurgiu pentru cum vă implicaţi în activitate şi pentru rezultatele obţinute. Nu întâmplător populaţia vă apreciază, nu întâmplător la capitolul încredere sunteţi la loc de cinste”, a spus Dragomir.

Dr. Raed Arafat: Sunteţi chiar un exemplu, mai ales pe parte organizatorică

Secretarul de stat în MAI a spus, în debutul discursului său, că Giurgiu este al 8-lea judeţ pe care l-a vizitat, în ultima săptămână, cu ocazia prezentării bilanţului activităţii desfăşurate de către pompieri, în 2017.

„Am avut ocazia, azi, să vizitez şi trei subunităţi ale ISU Giurgiu. Da, pot să spun că s-au făcut foarte multe aici, în ultimii ani. Principalul obiectiv pe care îl avem în domeniul situaţiilor de urgenţă este să fim cât mai aproape de oamenii de rând, cu echipamentele necesare, dar mai ales cu oameni bine pregătiţi(…). Sunteţi chiar un exemplu, mai ales ca parte organizatorică, pentru toate eforturile făcute pentru a ajunge cât mai repede la pacienţi sau, mă rog, în orice situaţie de urgenţă. Giurgiu are marele avantaj că a reuşit să acceseze fonduri europene. Vă felicit pentru că aţi ştiut cum să o faceţi, felicit Consiliul Judeţean pentru implicare, dar şi pe primarii giurgiuveni!”, a spus Arafat.

El a vorbit, la rându-i, despre dotările de care inspectoratele pentru situaţii de urgenţă mai au nevoie, de cele ce vor fi realizate în curând, despre deficitul de personal sau despre proiecte europene implementate la nivel naţional în acelaşi domeniu. Şi despre acestea, vom reveni cu detalii în articole viitoare.

Text şi foto: Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here