Situația implementării programului Start-up Nation este în graficul stabilit inițial prin procedura de implementare, neexistând întârzieri, personalul agențiilor și al instituțiilor de credit partenere fiind implicat în rezolvarea tuturor deconturilor depuse, anunţă reprezentanţii PSD central.

Potrivit sursei citate:

  • Pentru anul 2018, s-a stabilit lansarea unei noi sesiuni de înscriere Start-up Nation în luna aprilie la care pot participa şi cei care au aplicat dar care nu au beneficiat de finanțare în anul 2017 precum și aplicanții noi care doresc să devină antreprenori în România.
  • În acest moment la Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, sunt în desfăşurare alte 3 programe naţionale de sprijin pentru întreprinzători:
    • Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață

Obiectivul programului îl reprezintă sprijinirea operatorilor economici cu o vechime mai mare de 1 an din domeniile serviciilor și comerțului, crearea și menținerea locurilor de muncă. Prin Program vor fi create 1098 de noi locuri de muncă, din care 434 pentru absolvenți, șomeri/persoane defavorizate.

Schema de finanțare este Alocația Financiară Nerambursabilă — maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 250.000 lei/beneficiar.

În ceea ce priveşte Programul național multianual de microindustrializare:

Obiectivul programului este sprijinirea investițiilor în sectoarele economice prioritare de producție pentru operatorii economici cu o vechime mai mare de 1 an. Prin Program se estimează crearea unui număr minim de 1246 de noi locuri de muncă pentru contractarea din 2017, din care minim 352 pentru absolvenți, șomeri/persoane defavorizate.

Schema de finanțare este – Alocația Financiară Nerambursabilă — maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 450.000 lei/beneficiar.

  • Programul pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii

Obiectivul programului constă în dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale aplicanților în cadrul unor workshop-uri de pregătire antreprenorială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.