sursă: ZIARUL CAN-CAN

Vedeta PROTV, Tudor Chirilă, a devenit unul dintre ”purtătorii de drapel” al celor care se găsesc în umbra protestelor anti-Dragnea/PSD. În cazul lui, cel puţin, mesajele continue pe care le postează pe pagina de Facebook ridică semne de întrebare, de vreme ce politica americanilor de la CME (compania-mamă a PROTV) este în total dezacord cu implicarea angajaţilor în asemenea manifestări. Iar Tudor Chirilă este angajatul CME! Ultima luare de poziţie a juratului de la ”Voce” a stârnit o furtună în spaţiul public. Discuţia nu este dacă Tudor Chirilă are sau nu dreptate, dacă protestele anti-Dragnea/PSD sunt sau nu legitime, ci este cu totul alta: cine dintre patronii PROTV a autorizat „derapajul” cu bună ştiinţă de la politica companiei  şi ce interese ascunde există?!

(…)

Ultimul atac virulent al lui Tudor Chirilă(postat pe Facebook, n.r.) la adresa actualei guvernări a găsit instant şi prozeliţi. Mesajul vedetei PROTV a fost rostogolit pe reţelele de socializare, n-a rămas izolat: în jur de 3000 de share-uri! Astfel, artistul s-a transformat dintr-un jurat al unui show popular în ”Vocea” străzii şi a contribuit (premeditat sau nu, asta vom vedea!) la scoaterea oamenilor în Piaţa Victoriei!

Ce scrie în Regulamentul CME

La prima vedere, postarea lui constituie un flagrant derapaj de la politica CME (compania americană care ”guvernează” PROTV). Pe site-ul CME, un pasaj fără echivoc condamnă asemenea mesaje din partea angajaţilor săi, statut pe care îl are şi Tudor.

”Toţi angajaţii trebuie să respecte toate legile aplicabile privind utilizarea resurselor corporative pentru activităţile politice. (…) nu permitem desfăşurarea de campanii politice sau activităţi politice de către angajaţi în orice sediul CME sau în legătură cu orice activitate CME.  (…)”, se stipulează în regulamentul CME. Iar de la acest Regulament, nimeni nu se poate abate! Absolut nimeni, atâta vreme cât compania are reguli stricte, nefiind vreun boutique de cartier, ci o companie internaţională cotată la Bursă şi care sancţionează milimetric orice abatere!

Cu toate acestea, lui Chirilă i se trece cu vederea, ceea ce denotă acordul tacit al companiei. Juratul de la Voce nu s-a oprit la mesajul de vineri seară şi a revenit şi sâmbătă, cu alt mesaj de mobilizare a românilor împotriva Dragnea/PSD.

Lucru care arată o dată în plus că şefii CME (adică ai PROTV) au aprobat acţiunile angajatului de la ”Voce”. Dacă nu ar fi fost aşa, PROTV s-ar fi delimitat public de acţiunile lui, ceea ce nu s-a întâmplat. Şi nu s-a întâmplat nici în alte situaţii similare, întrucât vedeta PROTV-ului nu a atacat o singură dată, ci a ţintit periodic (pe Fb-ul său) spre PSD şi echipa aflată la Guvernare.

Bunăoară, luna trecută, pe 14 decembrie 2017, într-un alt mesaj public, artistul numea PSD-ALDE ”grup infracţional organizat”. Cuvinte dure, care nu mai necesită nicio interpretare. Mai mult, aceste ”derapaje” de la politica CME au depăşit 10-15 postări pe parcursul lui 2017 şi nimeni n-a luat atitudine. E clar aşadar că, la nivelul PROTV, antipatia Dragnea/PSD e consimţită şi că există interese în interiorul companiei ca actuala Guvernare să fie înlăturată. Ce fel de interese, e uşor dedus: sunt interese financiare!

Aceleaşi interese care, în urmă cu 15 ani, determina PROTV-ul să fie mult, infinit mai tolerant, la acţiunile PSD-ului de atunci. Era perioada în care Adrian Năstase şi echipa PSD-istă de la Palatul Victoria (prin semnătura ministrului Mihai Tănăsescu) ştergea televiziunii datorii de doar… 44 milioane de euro! La acea vreme, raportul de ţară al Uniunii Europene menţiona că ”PROTV are datorii mari către statul român (N.RED. – 200.000.000 lei/la cursul de azi, 44 mil €) şi a cerut autorităţilor române o reeşalonaree a acestora, ceea ce face ca funcţionarea canalului să depindă de bunăvoinţa autorităţilor române”. Bunăvoinţă a existat şi PSD-ul (prin Adrian Năstase), la presiunea miliardarului american Ronald Lauder (care controla compania CME, deţinătoarea PROTV-ului), a stabilit anularea datoriilor. Ziarul Bursa dezvăluia că ”pacea” s-a semnat la Hotelul Waldorf Astoria din New York, unde premierul României a acceptat să facă o uriaşă favoare televiziunii din Pache Protopopescu!

Azi, lucrurile s-au întors împotriva succesorilor politici ai lui Adrian Năstase, iar PROTV-ul a ”cotit-o” părând să facă alt joc. Sau poate că doar forţează mâna cuiva! Surse CANCAN.ro ne-au dezvăluit că acţionarii americani ai CME au primit deja un raport detaliat cu derapajele din România, aşa încât sunt aşteptate măsuri. Dacă acestea vor întârzia, atunci e evident că OK-ul a venit mai de sus, iar PROTV-ul luptă pentru propriile interese (financiare) şi prin ”Vocea” străzii! (I.D.)

CITIŢI ÎNTREG ARTICOLUL, AICI: https://www.cancan.ro/pro-tv-prin-tudor-chirila-in-spatele-mobilizarii-rezist-ce-interese-are-televiziunea-nr-1-sa-scoata-romanii-in-strada-si-cine-e-sforarul-din-umbra-17633468

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.