A reușit ceea ce nici tinerii din alte județe mult mai mari n-au făcut. Dan Cristescu(foto jos), președintele Organizației Pensionarilor Social-Democrați Giurgiu, a dus PSD Giurgiu pe primul loc în țară și în ceea ce privește promovarea în mediul on-line.

El și toți cei din echipa sa au fost felicitați, oficial, vineri, 19 ianuarie, în conferință de presă, de către secretarul general adjunct al PSD central, Codrin Ștefănescu.

La întâlnirea cu presa au fost prezenți, de asemenea, președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, și deputatul Cristina Elena Dinu, purtător de cuvânt al organizației județene a partidului menționat.

”În urmă cu circa 9 luni, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a lansat un proiect național privind implicarea membrilor PSD în spațiul on-line. Urmărit și coordonat de domnul Ștefănescu, proiectul a urmărit promovarea activității PSD, a guvernului, a miniștrilor noștri. S-a decis ca acest proiect să fie implementat doar de seniori și, în urmă cu câteva săptămâni a fost făcută o primă analiză ale rezultatelor obținute până acum. Cu mândrie, PSD Giurgiu ocupă locul I și la acest capitol, grației implicării domnului președinte al OPSD Giurgiu, Dan Cristescu. Acesta este principalul motiv pentru care Codrin Ștefănescu a dorit să fie, azi, alături de noi, la Giurgiu”, a spus, în deschiderea conferinței Elena Dinu.

Codrin Ștefănescu a confirmat cele spuse de către deputatul giurgiuvean și a completat: ”Da, am venit să îl felicit personal pe domnul Cristescu și să-l rog pe președintele Mina să ni-l împrumute și nouă, la nivel central”.

Ștefănescu a amintit faptul că, în urmă cu 9 luni, când a lansat proiectul privind promovarea on-line a PSD, a început lucrul cu tinerii din partid. ”În câteva ore, cele două pagini confidențiale intraseră deja pe mâna presei de dreapta. Ca atare, ne-am hotărât să lucrăm cu seniorii. În ultimele 2-3 luni, rata de promovare a activității PSD, guvernamentale a devenit una uriașă și le mulțumesc pentru asta tuturor, mai ales echipei de la Giurgiu și domnului Dan Cristescu. Seniorii noștri, ca și femeile din PSD, sunt extraordinari și au demonstrat acest lucru o dată în plus!”, a declarat Ștefănescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here