Centrul de Primiri în Regim de Urgență din cadrul Direcției de Asistență Socială rămâne în continuare un adăpost cald temporar pentru cei care nu au unde să locuiască, nu au nici un venit sau sunt izgoniți de familii.

În prezent, în centru sunt cazate 16 persoane, din care șase au fost aduse de Poliția Locală, alte șase de către Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu, iar 4 din acestea fiind internate la cerere.

Persoanele cazate în Centrul de Primiri în Regim de Urgență beneficiază pentru o perioadă determinată de: trei mese pe zi (mic dejun și cină – hrană rece, prânz – hrană caldă) de la Cantina de Ajutor Social Giurgiu, în valoare de 16,60 lei pe zi de persoană, asistență medicală,consiliere psihologică, asistență socială, sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de viață, integrarea în societate.

Prin intermediul Centrului de Primiri în Regim de Urgenţă, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu, municipalitatea doreşte să vină în sprijinul persoanelor fără locuinţă, fără venituri sau fără sprijin din partea familiei.

Centrul are o capacitate de 25 de locuri (5 dormitoare, 2 grupuri sanitare şi o bucătărie cu sală de mese), toţi banii necesari acoperirii cheltuielilor pentru găzduirea giurgiuvenilor năpăstuiţi fiind asiguraţi din bugetul local.

 

Primăria Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here