Persoanele vârstnice instituționalizate în căminul din  localitatea Oncești au avut parte vineri, 22 decembrie 2017, de o zi deosebită.

Elevii Centrului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Giurgiu au susținut în acest centru un frumos program artistic din care nu au lipsit colindele și cântecele interpretate la orgă și acordeon. Timp de peste o oră, 20 de  copii, elevi ai claselor de canto, orgă și acordeon, îndrumați de Mihaela Țițeica și Valentin Mărgean, i-au încântat pe cei 34 de beneficiari de servicii sociale din acest cămin; a fost o atmosferă frumoasă, în care s-a simțit emoția din glasurile copiilor, dar și încântarea  publicului.

În aceeași zi, persoanele vârstnice s-au bucurat să vadă  pregătirea porcului  în mod tradițional chiar în centrul în care locuiesc. Bujoreanu Mihăiță din satul Bălanu, comuna Stănești, a donat pentru ei un porc, care a fost gătit în mod tradițional.

Centrul a fost dat în folosință la sfârșitul anului 2016 și  este pentru prima dată când beneficiarii căminului sărbătoresc astfel aceste zile premergătoare Crăciunului. Ne străduim să creăm aici o atmosferă  în care persoanele vârstnice  să aibă parte de căldura sărbătorilor. Pot spune că  suntem aici o mare familie, sperăm ca oamenii care se află în grija noastră  în acest cămin să simtă spiritul Crăciunului. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la crearea  acestei atmosfere de sărbătoare,  care i-a încântat pe cei care beneficiază de servicii sociale în acest cămin”, a declarat Cătălina Ene, șef al centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Oncești.

Ziua s-a încheiat cu o alta surpriză plăcută pentru seniori. Deși nu este un lucru obișnuit ca acasă să vină Poliția la ușă, la ceas de seară aceștia i-au avut în mijlocul lor pe reprezentanții Poliției Județene Giurgiu, care, cu o zi înainte de a dărui cadouri copiilor din casele de tip familial și persoanelor adulte cu dizabilități din structurile rezidențiale, au trecut și pe la Căminul din Oncești pentru a le dărui  vârstnicilor cadouri, pentru a le face urări de sărbători și pentru a-i asigura că vor fi mereu alături de ei.

 

Denisa Cristescu

Consilier Comp. Relații cu Mass-Media DGASPC Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.