La conferința de presă de ieri a participat și șeful Jandarmeriei Giurgiu, colonelul Daniel Rușanu.

Informațiile prezentate de acesta au fost cuprinse într-un comunicat de presă transmis miercuri, 20 decembrie.

”Având în vedere faptul că se apropie sărbătorile de iarnă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au fost adoptate o serie de măsuri care să conducă la creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor. Acestea au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat la sediul Instituției Prefectului. Din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu la această activitate a participat inspectorul șef, colonel Rușanu Daniel, care  a prezentat misiunile executate de jandarmi în ultima săptămână.

Vizibilitatea în stradă şi prezenţa activă a efectivelor de ordine şi siguranţă publică în locurile aglomerate pentru descurajarea comiterii unor fapte antisociale, dar și executarea unor misiuni în cooperare cu alte instituții sunt măsuri adoptate cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Astfel, în această perioadă jandarmii au acordat sprijinul necesar Direcţiei Sanitar Veterinare în vederea efectuării de activităţi de control, în comun, pentru verificarea modului de depozitare, transport şi valorificare a produselor din carne.

Prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi intensificarea controalelor în pieţe în vederea prevenirii tăierii şi comercializării ilegale a brazilor este o altă măsură aplicată în ultima săptămână.

În acest sens, în data de 14 decembrie a.c. au fost verificaţi 6 agenţi economici care îşi desfăşurau activitatea în Piaţa Centrală din municipiul Giurgiu. Cu această ocazie a fost desfăşurată şi o activitate de informare a acestora în vederea respectării prevederilor Legii nr. 12/1990 şi Legii nr. 171/2010. Toţi agenţii economici au prezentat documente de provenienţă şi transport pentru pomii de Crăciun deţinuţi şi comercializaţi.

Tot specific perioadei de iarnă, în ultimele zile, a fost verificată respectarea prevederilor legale în ceea ce privește comercializarea şi utilizarea articolelor pe bază de produse pirotehnice de către persoane juridice şi fizice.

Pe tipul misiunilor specifice, în data de 15 decembrie a.c, jandarmii au identificat un cetăţean bulgar, în zona pieţei Decebal, având în portbagajul autoturismului 3.000 de obiecte pirotehnice, pe care intenţiona să le comercializeze pe raza municipiului Giurgiu. Produsele au fost confiscate, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “operaţiuni cu articole pirotehnice – efectuate fără drept”.

În perioada 25-27 decembrie a.c. jandarmii vor intensifica acţiunile preventive şi misiunile pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât cetăţenii din judeţul şi municipiul Giurgiu să petreacă Sfânta Sărbătoare a Crăciunului în linişte.

Jandarmii vor fi prezenți în stradă, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în municipiul Giurgiu și în localităţile în care Jandarmeria are subunităţi dislocate: Mihăileşti, Bolintin Vale, Roata de Jos, Singureni şi Clejani.

Dispozitivele de ordine publică vor acţiona independent și în sistem integrat pentru prevenirea infracţiunilor stradale în special în zonele aglomerate şi în locurile în care se comercializează produsele specifice sărbătorilor de iarnă (pieţe, târguri, oboare).

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul- IJJ Giurgiu”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here