Nici nu zici că ești într-o sală de sport a unui oraș mic dintr-un județ la fel de mic precum Giurgiu. Cu o capacitate de aproape 200 de locuri, cu tribune la etaj, ultramodernă, încălzită și pregătită pentru orice fel de competiții sportive, sala de sport de la Bolintin Vale a fost, luni, 18 decembrie, inaugurată oficial.

Investiția a fost realizată cu fonduri guvernamentale prin Compania Națională de Investiții și pentru că Primăria Bolintin Vale a avut noroc să lucreze cu un constructor serios, lucrarea a durat doar un an și un pic.

La festivitatea de inaugurare au participat și președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, deputatul Cristina Elena Dinu, prefectul Lavinia Crișu și șeful Inspectoratului Școlar Județean, Gigi Oprișan.

CLICK PE IMAGINI PENTRU A LE MĂRI!

Cu toții l-au felicitat pe harnicul primar Daniel Trăistaru pentru ambiție și, iată, pentru rezultatele obținute de el și echipa sa.

”Mă bucur că sunt alături de voi și că sunteți atât de mulți tineri prezenți la eveniment, pentru că acest obiectiv inaugurat astăzi vi se adresează în primul rând vouă. Vă doresc să vă bucurați de el și sigur așa va fi! Aș vrea să îl felicit pe domnul primar Trăistaru pentru implicare și pentru eforurile deosebite pe care le depune pentru ca orașul Bolintin Vale să ajungă primul din județ la capitolul dezvoltare. Sunt sigură că asta și-a propus, iar cu această sală de sport este și mai aproape de acest obiectiv.

Tututor vă urez Sărbători cu bine, cu liniște și să vă bucurați de tot ce aveți în jurul vostru!”, le-a spus celor prezenți deputatul Elena Dinu.

 

La rândul său, prefectul județului Giurgiu, Lavinia Crișu, le-a mulțumit autorităților locale pentru invitație și le-a felicitat pentru investiție.

”Îmi place să văd atâți tineri frumoși iar faptul că mă aflu printre dumneavoastră mă face și pe mine să mă simt mai tânără. Nu uitați, trebuie să vă maturizați, dar să vă păstrați sufletul de copil ca să fiți adulți frumoși. Îl felicit pe domnul primar pentru această sală de sport și nu numai și trebuie să îl apreciați. Aveți norocul să fie un primar exemplar și care vă va ajuta în tot ce aveți nevoie aici, în comunitatea dumneavoastră!”, a declarat și Crișu.

Invitat să ia cuvântul, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, a spus că își dorește ca asemenea obiective să fie inaugurate în tot județul. ”Mi-ș dori ca în tot județul să avem asemenea săli de sport, școli frumoase și astfel de evenimente. Domnule primar, felicitări pentru implicare, pentru munca depusă, sunteți un exemplu de primar. Pentru succesul de astăzi, am beneficiat în totalitate și de sprijinul domnului senator Niculae Bădălău. Sala de sport a fost un proiect de suflet pentru dumnealui, fost elev al Liceului din Bolintin. Din păcate, treburile pe care le-a avut de rezolvat la Parlament l-au împiedicat să fie alături de noi, dar cu sigurnață vom benefica în continuare de tot sprijinul dumnealui.

Sunt convins că, în următorii ani, Bolintin va cunoaște o dezvoltare fantastică, prin toate proiectele viitoare pentru drumuri, școli, apă și canalizare. Inclusiv pentru Liceu căutăm soluții de finanțare ca să îl reabilităm și modernizăm. În mine și în domnul Bădălău veți găsi mereu ajutor! Vă doresc să vă bucurați de această sală de sport și să desfășurați cât mai multe activități sportive!”, a subliniat Marian Mina.

Mulțumindu-le pentru tot sprijinul, primarul Daniel Trăistaru a precizat că evenimentul de azi a avut triplu scop. ”Inaugurăm și sala de sport, dar acordăm și premii de excelență elevilor noștri și vom desfășura și spectacolul caritabil pentru copiii cu autism. Suntem în luna cadourilor iar inaugurarea acestei frumoase săli de sport este unul dintre daruri. Mulțumesc Guvernului României pentru că banii de acolo sunt, mulțumesc domnului senator Niculae Bădălău pentru tot sprijinul, dar și Consiliului Județean și Prefecturii Giurgiu. Mereu ne sunt aproape și de mare ajutor!”, a zis, printre altele harnicul primar Daniel Trăistaru.

La evenimentul de azi, în noua sală de sport au venit sute de tineri de la unitățile de învățământ din orașul Bolintin. Unii au fost spectatori iar ceilalți- micuții elevi și preșcolari/ au susținut un spectacol cu melodii de sezon.

Text și foto: Cătălina Sfetcu

 

Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook, AICI:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here