Mai exact, într-o întrebare adresată Ministerului Agriculturii, senatorul social-democrat Cristian Marciu precizează că experții Ministerului trebuie să găsească soluții privind eligibilitatea cheltuielilor pentru realizarea liniilor de aprovizionare cu energie electrică a  stațiilor de pompare apă pentru irigații.

„Fermierii din județul Giurgiu, interesați de accesarea fondurilor europene în domeniul irigațiilor, mi-au semnalat, cu prilejul discuțiilor purtate, faptul că este necesar să se găsescă o soluție la una dintre situațiile cu consecințe grave care s-au produs după Revoluție – devalizarea liniilor de aprovizionare cu energie electrică a stațiilor de pompare.

Aceste linii fac parte din infrastructura principală ce poate fi rezolvată prin finanțare de la bugetul public de către ANIF sau o pot rezolva organizațiile utilizatorilor de apă prin finanțarea pe care o pot primi tot din resurse publice. Soluția pentru această problemă, care are o anumită pondere, nu s-a dat până acum.

Vă rugăm să analizați la nivel de experţi din cadrul Ministerului Agriculturii acest subiect, pentru a veni cu soluții în sprijinul fermierilor, astfel încât să poată fi acoperită nevoia reală a României referitoare la sistemele de irigaţii din infrastructura secundară”, se arată în documentul transmis Ministerului Agriculturii de către senatorul giurgiuvean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here