În urma unei acțiuni desfășurate recent, pentru prevenirea și combaterea faptelor care afectează siguranța persoanelor, polițiștii au aplicat peste 50 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei și au fost confiscate bunuri (carne și produse lactate) în valoare totală de 1.580 lei.

Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățeanului pe timpul sezonului rece și în contextul sărbătorilor de iarnă, duminică, 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, Rutier, Investigarea Criminalității Economice, cu sprijinul secțiilor de poliție rurală nr.1 Călugăreni, nr.2 Comana, nr.4 Ghimpați și a Poliției Oraș Bolintin Vale, împreună cu 10 jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu și 8 medici din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Giurgiu, au desfășurat acțiuni specifice în zona celor patru târguri săptămânale din județul Giurgiu (Călugăreni, Dobreni, Ghimpați și Bolintin Vale), pentru prevenirea și combaterea atât a transportului cât și a comercializării ilegale a produselor specifice acestei perioade.

Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, au fost controlate 87 societăți comerciale și persoane fizice care desfășurau activități de comerț, fiind aplicate 52 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.015 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

Totodată, au fost confiscate bunuri alimentare (carne și produse lactate, fără aviz sanitar veterinar și acte de proveniență) precum și produse textile, articole de veselă și menaj, fără documente de proveniență, în valoare totală de 1.580 lei.

Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare Giurgiu, în urma neregulilor constatate, au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.400 lei, confiscând 26 kg. produse lactate și 23 kg. carne.

Pe linie rutieră, polițiștii au acționat în zona adiacentă târgurilor pentru reducerea riscului rutier și fluidizarea traficului, au constatat 2 infracțiuni rutiere și au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.035 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice.

Activitățile polițiștilor pe această linie vor fi intensificate în perioada următoare în toate localitățile urbane și rurale din județul Giurgiu.

Poliţia Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.