Polițiștii giurgiuveni și elevi din cadrul Colegiul Național “Ion Maiorescu”, din municipiul Giurgiu, au desfășurat activități preventive și de informare a cetățenilor pe tema articolelor pirotehnice, specifice sezonului.

Marți, 5 decembrie a.c., în cadrul acțiunii naționale Foc de artificii și campaniei de prevenire derulate de Poliția Română Cu petardele nu te joci!, cu prilejul “Zilei Internaționale a Voluntariatului”, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Compartimentului Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, cu sprijinul a 13 voluntari de la Colegiul Național “Ion Maiorescu”, din municipiul Giurgiu, au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la deținerea, comercializarea și folosirea materialelor pirotehnice, consecințele nerespectării prevederilor legale care reglementează aceste activități, riscurile dar și evenimentele negative ce pot afecta ordinea și siguranța publică sau a persoanelor.

Astfel, cetățenii au fost informați că pot fi folosite doar articolele din categoria 1 (F1, P1), în care intră obiectele pirotehnice de divertisment, cu nivel de risc foarte scăzut, nivel de zgomot neglijabil, care pot fi utilizate în spații restrânse sau în interiorul clădirilor cu destinația de locuință, de tipul artificiilor, pocnitorilor cu confeti pentru petreceri, jerbe scânteietoare, etc.

Polițiștii au transmis cetățenilor faptul că articolele pirotehnice de divertisment din categoria I (F1), pot fi comercializate, de către persoanele juridice autorizate, numai către persoane fizice care au vârsta minimă de 16 ani și au atras atenția cu privire la riscurile ce pot să apară în cazul utilizării de către minori cu vârste mai mici (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri).

Ce trebuie știut despre articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 (F1), este că, pentru comercializarea și folosirea lor, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

– comercializarea acestora se face numai persoanelor cu vârsta peste 16 ani;

– distanța de securitate în timpul folosinței trebuie să fie de cel puțin 1 metru;

– nivelul maxim de zgomot nu trebuie să depășească 120 dB sau un nivel de zgomot echivalent măsurat printr-o altă metodă adecvată, la distanța de securitate;

– categoria 1 (F1) nu trebuie să cuprindă petarde, baterii de petarde, petarde luminoase şi baterii de petarde luminoase;

– pocnitorile din categoria 1 nu pot să conțină mai mult de 2,5 mg de fulminat de argint.

 

Personalul competent de constatare şi sancționare a abaterilor de la aceste norme sunt polițiștii cu atribuții în domeniu din cadrul Poliției Române și personalul împuternicit din cadrul Inspecției Muncii.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune ca de altfel și comercializarea articolelor pirotehnice din categoria 1(F1) și P1 către persoane cu vârsta sub limita legală (minim 16 ani).

IPJ Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ