Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu și Serviciul Prevenire, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Giurgiu au organizat, joi, 23 noiembrie, un seminar cu tema: ,,Conflictul de interese în achizițiile publice”.

Evenimentul a fost organizat în baza protocolului instituţional de colaborare încheiat între cele două structuri în vederea promovării unor mesaje cu conţinut informativ – preventiv anticorupţie şi pentru diversificarea canalelor de informare a societăţii civile şi este încadrat în seria de activităţi dedicate ,,Zilei Internaționale Anticorupție – 9 Decembrie”.

Teme de interes din domeniul de referință au fost prezentate de funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

La activitate au participat 60 de persoane, cu funcţii de conducere şi execuţie, cu atribuții în sfera achizițiilor publice, din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, Consiliului Judeţean Giurgiu, precum şi din unităţile administrativ – teritoriale din județul Giurgiu.

Participanții au beneficiat de materiale de promovare cu conținut informativ – preventiv,  în sală fiind prezenți reprezentanți ai mass-mediei giurgiuvene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here