Proiecte pentru drumuri, şcoli, grădiniţe, dispensare medicale, dar şi reţele de apă şi canalizare. Toate acestea vor demara în perioada următoare, după ce, joi, 23 noiembrie, au fost semnate contractele de finanţare, la Ministerul Dezvoltării de primarii giurgiuveni.

Sunt 30 de noi contracte, semnate pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, iar alături de edilii giurgiuveni a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Lucian Corozel.

” Am avut onoarea să particip din nou alături de domnii primari la semnarea contractelor de finanţare prin PNDL 2. Odată cu semnarea celor 30 de contracte privind obiective de dezvoltare a infrastructurii rutiere, modernizare şi dotare şcoli, gradinite si dispensare, am convingerea că, împreună, punem umărul la dezvoltarea judetului Giurgiu”, spune Lucian Corozel.

Este vorba despre primăriile Giurgiu, Bolintin Deal, Floreşti-Stoeneşti, Iepureşti, Singureni, Stoeneşti, Vedea, Buturugeni, Greaca, Toporu, Vânătorii Mici, Călugăreni, Letca Nouă, Bolintin Vale, Roata de Jos, Gostinu, Valea Dragului şi Hotarele.

CLICK pe IMAGINI pentru a le MĂRI!

 

LĂSAȚI UN MESAJ