Întâlnirea a avut loc marți, 21 noiembrie, la Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. Iată ce scrie pe pagina sa de Facebook Cristina Elena-Dinu:

”Am participat astăzi, la sediul Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, împreună cu o parte dintre colegii din Comisia pentru Sănătate a Senatului, la întâlnirea cu reprezentanții Alianței Europene pentru Sănătate Publică, o organizație cu sediul la Bruxelles, alcătuită din ONG-uri din domeniul sănătății publice, grupuri de pacienți, profesioniști în domeniul sănătății și grupuri dedicate diferitelor afecţiuni, care lucrează pentru a îmbunătăți sănătatea și pentru a consolida vocea sănătății publice în Europa.

În deschiderea întâlnirii, am amintit că, la 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua la 1 ianuarie 2019 președinția Consiliului Uniunii Europene. Asumarea pentru o perioadă de 6 luni a președinției Consiliului Uniunii Europene este o obligație ce decurge din calitatea sa de membru UE și prespune un efort excepțional în direcția consolidării unei viziuni naționale cu privire la viitorul Uniunii Europene și creșterii capacității administrative necesare exercitării acestui mandat.
În exercitarea mandatului său, România trebuie să acționeze ca un intermediar onest și neutru, fiind responsabilă de avansarea negocierilor Consiliului privind legislația UE, de asigurarea continuității agendei UE și de buna cooperare dintre statele membre și instituțiile Europene.

Însă, în calitatea sa de președinte, România va avea posibilitatea de a-și imprima viziunea națională asupra dezbaterilor strategice privind viitorul proiectului European, de a contribui în mod direct la procesul de consolidare a acestuia și de a promova pe agenda Europeană unele dosare pe care țara noastră le consideră importante.
Președinția Consiliului Uniunii Europene este, de asemenea, o ocazie istorică pentru România de a modela politica europeană de sănătate în domenii care sunt critice nu numai pentru sine, ci pentru întreaga Uniune.

Atât Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, cât și Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională pe legislația sanitară, apreciază deschiderea Alianței Europene pentru Sănătate Publică și sprijinul pe care aceasta dorește să îl acorde României în contextul președinției UE pe care o va deține, astfel, în primul semestru al anului 2019.
Teme ca și rezistența anti-microbiană, accesul universal la servicii medicale și medicamente accesibile, inegalitățile în materie de sănătate, ne preocupă, dar avem în abordarea acestora și barierele financiare ale bugetelor.

România a făcut, totodată, pași importanți privind prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun prin adoptarea și implementarea Legii numarul 15/2016, privind facilitarea accesului pe piață a medicamentelor și dispozitivelor medicale.
Este adevărat că a fost o perioadă mai lungă în care lista medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază bolnavii în cadrul sistemului național al asigurărilor de sănătate nu a fost actualizată. Însă, doar în acest an, aproape 55 de molecule noi au fost introduse pe listă și mai sunt pregătite pentru a fi introduse pe liste alte noi molecule odată cu rectificarea bugetară care se va realiza curând, pozitivă pentru domeniul sanitar, pe programele naționale.

Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților și Parlamentul României, apreciind rolul societății civile și al asociațiilor de pacienți în elaborarea unor politici de sănătate viabile, le-a invitat la toate dezbaterile din Parlament și chiar la încheierea unor parteneriate în beneficiul pacienților, fiind deschise pentru manifestări în coorganizare cu asociațiile de pacienți, dar și cu societăți ale profesioniștilor în domeniu, mai ales pentru patologiile cu impact în sănătatea publică: afecțiunile cardio-vasculare, oncologice, diabetul zaharat, TBC-ul, sau cu impact financiar important.

Oferta și mesajele Alianței Europene pentru Sănătate Publică vor fi transmise și prin intermediul nostru către Executiv și, ce este cel mai important, fiind vorba despre o alianță pentru sănătate publică, ce cuprinde specialiști și pacienți, ne dorim ca specialiștii și pacienții români să poată fi integrați mult mai ușor în această Alianță Europeană.

În urma acestui demers, ne dorim ca România să poată pune pe agenda europeană, atunci când va deține președinția Consiliului Europei, subiecte cu impact în sănătatea publică și, cel mai important lucru, să identifice cele mai bune soluții în domeniul sănătății pentru toți cetățenii europeni”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.