Prefectul judeţului Carmen Crişu şi şefii instituţiilor subordonate Ministerului de Interne s-au reunit, luni, 6 noiembrie, într-o conferinţă de presă în care au fost prezentate măsurile luate pentru prevenirea unor situaţii deosebite în sezonul rece 2017-2018.

Iată declaraţia făcută de Nina-Carmen Crişu pe acest subiect:

„Prin Ordin de prefect, au fost constituite comisii ai căror membri merg în teren pentru a controla bazele amplasate în vederea deszăpezirii, atât pe drumurile naţionale, judeţene, cât şi pe cele comunale.

Avem deja încheiate contracte pentru drumurile naţionale şi au început să intre în baze utilaje şi materiale antiderapante. Ca noutate, anul acesta, vom folosi doar sare, a fost interzis amestecul de sare şi nisip. Până în data de 15 noiembrie, vom avea contractele semnate şi vor intra în baze utilajele şi materialul antiderapant şi pentru drumurile judeţene. Spre deosebire de anii anteriori, avem trei baze în judeţ, pe zona de sud unde va acţiona Direcţia Judeţeană de Transport, pe centru şi nord-vest, unde sunt în derulare contractele menţionate.

În ceea ce priveşte drumurile comunale, 29 de primării vor face deszăpezirea cu utilaje proprii, 9 primării au semnat deja contractele iar alte 16 unităţi administrativ-teritoriale au aceste contracte în diferite stadii.

Situaţia se schimbă de la o zi la alta, astfel că noi sperăm ca, până la 15 noiembrie, toate acestea să fie în regulă.

În afară de cei din comisiile menţionate, vor merge pe teren şi persoane cu responsabilitate, adică un reprezentant de la ISU, domnul Popescu de la Poliţia Rutieră şi consilierul prefectului. În plus, am dispus şi controale la utilaje, din punct de vedere tehnic. Aceasta, după ce, în ani anteriori, am avut surpriza ca un utilaj să se strice la nici jumătate de oră după ce a început intervenţia.

La nivelul conducerii instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu am semnat un protocol referitor la degajarea drumurilor publice, în cazul unui accident rutier, cu un timp maxim de intervenţie de 3 ore.

De asemenea, Poliţia de Frontieră şi cei de la CNAIR au obligaţia ca, atunci când în vamă se prezintă o maşină neechipată corespunzător pentru iarnă să nu-i dea voie să intre în ţară.

Sunt foarte mulţumită, la acest moment, de toţi oamenii de lângă mine. Suntem o adevărată echipă, iar comunicarea între noi funcţionează foarte bine. Pentru că doar în echipă vom putea rezolva diverse eventuale situaţii de urgenţă şi nu separat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here