Prezent la conferinţa de presă de azi, de la Prefectură, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Giurgiu, colonelul Emil Apostol a declarat:

Avem experienţa necesară câştigată din situaţiile cu care ne-am confruntat în anii anteriori şi sperăm să trecem cu bine şi de acest sezon rece. Prioritar pentru noi va fi salvarea de vieţi omeneşti. A doua este restabilirea alimentării cu energie electrică şi sunt convins că vom avea sprijinul celor de ENEL în acest sens. Repartizarea teritorială ne permite să intervenim din orice direcţie şi în orice punct.

Avem sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, în ceea ce priveşte resursele medicale. După cum ştiţi, sunt avem şapte subunităţi de pompieri şi doar cinci echipaje de prim-ajutor. Sprijinul promis de domnul Mina se referă la posibilitatea achiziţionării a două noi ambulanţe pentru Greaca(acolo avem doar echipaj de pompieri) şi Călugăreni. Sunt deja construite garajele necesare.

Ca situaţie generică, avem deficit medical pe partea de nord a judeţului, fiind vorba despre doar două echipaje SMURD, la Bolintin şi Roata. Am făcut o solicitare către autorităţile centrale pentru suplimentarea numărului de medici şi asistenţi medicali pentru zona menţionată. În plus, alături de managerul Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, de conducerea Consiliului Judeţean şi cea a Prefecturii am solicitat şi suplimentarea numărului de ambulanţe, deci o înnoire a parcului auto”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.