Comisarul şef Marian Popescu le-a confirmat jurnaliştilor giurgiuveni faptul că, împreună cu reprezentanţii ISU şi cei ai Prefecturii s-a deplasat până în prezent în mai multe comune.

„Am fost, până acum, în 14 comune şi am discutat despre toate aspectele privind deszăpezirea. Această activitate va continua şi săptămâna aceasta, iar după ce vom finaliza activitatea, vom întocmi un raport către Prefectura Giurgiu. Avem în vedere cu precădere cele şapte drumuri naţionale, mai ales DN 5 şi Bucureşti-Alexandria. Avem o colaborare foarte bună cu administratorii DN-urilor, dar şi cu reprezentanţii societăţilor care vor deszăpezi şi nu cred că vom avea probeme deosebite.

Menţionez că, atunci când se va impune, vom lua decizia închiderii circulaţiei rutiere pe drumuri şi, dacă situaţia va fi de aşa natură, vom putea face acest lucru şi fără aprobarea prealabilă a CNDR. Avem toată disponibilitatea pentru a colabora şi coopera, astfel încât să nu ne punem într-o situaţie delicată şi vom face toate eforturile pentru a asigura viabilitatea părţii carosabile”, a mai declarat Marian Popescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.