Modul de acțiune pe timpul escortării în situația unui atac armat asupra mijloacelor auto care transportă persoane private de libertate – a fost tema unui exercițiu organizat luni, 31 octombrie a.c., de structurile cu atribuții în domeniu: Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu, Inspectoratul de Poliție al județului Giurgiu și Penitenciarul Giurgiu.

Exercițiul a urmărit testarea capacității de reacție a structurilor de acțiuni speciale în condițiile declanșării unui atac armat în timpul escortării deținuților pentru prezentarea acestora în fața instanței de judecată. Totodată, s-a avut în vedere perfecționarea modului de acțiune, dezvoltarea cooperării dintre forțele participante și punerea în aplicare a celor mai eficiente metode de intervenție.

De la interceptarea autovehiculelor și folosirea elementelor de dialog până la extragerea din autoturism, imobilizarea infractorilor și conducerea la sediul organelor competente, toate au fost bine pregătite și aplicate, astfel încât modul de intervenție să fie unitar, iar timpul de reacție să fie cât mai scurt.

Fiind pregătiți în acest domeniu, participanții au demonstrat că vor fi întotdeauna în măsură să intervină prompt în toate situațiile care pot apărea pe timpul misiunilor de acest gen.

Astfel de exerciții se vor desfășura și în perioada următoare, constatându-se faptul că pregătirea în comun este benefică celor trei structuri și are ca rezultat un mod de acțiune unitar.

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul -Jandarmeria Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.