Secretarul general adjunct al PSD central, Codrin Ștefănescu, a venit, joi, 19 octombrie, la invitația președintelui PSD Giurgiu, Marian Mina, pentru a participa la conferința de presă a organizației județene a formațiunii politice menționate.

Codrin Ștefănescu a dorit, în primul rând, să felicite încă o dată organizația PSD Giurgiu pentru rezultatele obținute în ultimele alegeri.

„PSD Giurgiu rămâne campion! Rămâne pe locul I pe țară, și se bate cu organizații puternice, precum cele de la Teleorman sau Olt. Jos pălăria pentru echipa de la Giurgiu! Un asemenea campion nu ar trebui să dea prea mare atenție unei forme ciudate cum e Marin Anton. Mai ales că sunt mulți ca el în toată țara și în alte județe fac la fel în conferințele de presă. Sunt oameni foarte bogați, cu mașini de lux, plini de terenuri, cu activitate zero în Parlament, și reprezintă așa-zisa Opoziție.

Noi trebuie să ne preocupăm în primul rând să îndeplinim promisiunile făcute oamenilor care ne-au dat încrederea lor”, a spus Ștefănescu.

Referitor la demisia lui Răzvan Cuc din Ministerul Transporturilor, Codrin Ștefănescu a declarat că aceasta a fost cauzată de o relație tot mai rece între Cuc și premierul Tudose.

„Domnul Răzvan Cuc a fost, în mai multe rânduri, urechiat serios și public de Mihai Tudose,. Se pare că a existat o fragmentare în comunicarea dintre cei doi și n-au mai putut lucra împreună. Răzvan Cuc și-a prezentat demisia în CEx și asta a fost. Am citit pe pagina sa de facebook un mesaj în care spunea că nu a făcut compromisuri… Nu i-a cerut nimeni niciun compromis, ci să insiste pe Programul de Guvernare așa cum l-au votat românii. Schimbări în guvernul acesta probabil că vor mai exista și sunt vizați cei care uită că Programul de Guvernare trebuie să îi preocupe. Dacă premierul consideră că nu poate lucra cu un ministru sau cu un secretar de stat, noi suntem deschiși la modificări și schimbări”, a precizat Codrin Ștefănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here