L-am auzit şoptind, la debutul şedinţei, pe unul dintre consilierii judeţeni când le zicea celorlalţi colegi din partid: votăm doar primele trei…

Am crezut că mi s-a părut şi, mai mult decât atât, am sperat, ca noi toţi, de altfel, jurnalişti sau consilieri, salariaţi ai CJ ori simpli cetăţeni, că au învăţat ceva din trecut, că le pasă de soarta judeţului şi nu doar de propria lor „soartă”… politică.

(De parcă ar trece în CV aşa atitudine încununată de: „fără rezultate” în mandatul ăsta)

N-a fost aşa.

A fost cum am auzit.

Consilierii judeţeni ai PNL au votat „pentru” doar la primele trei puncte de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de azi, 20 septembrie, a Consiliului Judeţean Giurgiu. La toate celelalte, fie s-au abţinut- tot vot negativ-, fie au spus „nu”, votând împotrivă. Ce-i drept, de această dată, au… „glăsuit”, dar justificările lor sunt demne de articole separate.

Preşedintele CJ, Marian Mina, a luat, la un moment dat cuvântul, şi le-a spus PNL-iştilor, calm şi tranşant:

„Spuneţi că sunteţi de acord, dar votaţi împotrivă! Despre ce vorbim? Mă adresez acum întregului grup PNL şi vă reamintesc faptul că, atunci când am preluat mandatul, am jurat noi. Aţi jurat dumneavoastră, ca persoane, nu Biroul Politic al PNL.

Nu mai luaţi deciziile cu privire la hotărârile CJ seara, în şedinţe de partid, că nu partidul a depus jurământul!

Într-adevăr, la momentul respectiv, când aţi depus jurământul, în spatele dumneavoastră, era un om responsabil, ca şef al PNL… Nu mai lăsaţi Biroul Politic să decidă în locul dumneavoastră şi nici pe lăutari să vă spună ce să faceţi aici!”.

Fără alte comentarii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here