Răsuceni şi Băneasa sunt cele două comune alese ca destinaţie pentru amenajarea centrelor pentru persoane vârstnice, dacă vor fi câştigate în acest sens proiecte europene pregătite de autorităţile judeţene pentru a fi depuse pe Programul Operaţional Regional 2014-2020.

În şedinţa de joi, 31 august, consilierii judeţeni au votat patru proiecte, câte două pentru fiecare dintre centre, documentaţiile tehnico-economice, respectiv proiectele în sine şi parteneriatul aferent încheiat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu şi Consiliul Judeţean Giurgiu.

Din greşeală sau din… altceva, consilierii PNL s-au abţinut, ceea ce tot vot negativ înseamnă!

Din fericire, proiectele au trecut, iar potrivit reprezentantilor CJ Giurgiu, cele două centre au ca obiectiv general oferirea serviciilor sociale profesionale adaptate şi care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii, prevenirea instituţionalizării şi oferirea de sprijin pentru o viaţă independentă persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.

Proiectele propun reabilitarea, modernizarea, amenajarea şi reconversia funcţională a unor clădiri existente şi înfiinţarea şi dotarea cu echipamente adecvate nevoilor beneficiarilor Centrului de zi şi Unităţii de Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. 
Acest fapt va contribui la creşterea capacităţii instituţionale a judeţului Giurgiu de a furniza servicii sociale prin intermediul DGASP Giurgiu, în funcţie de nevoile şi priorităţile identificate pe plan local.

Fiecare proiect se ridică la peste 1,9 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.