Consilierii judeţeni giurgiuveni, fără cei ai PNL care au votat împotrivă, au aprobat în şedinţa extraordinară de joi, 31 august, un proiect de hotărâre privind actualizarea acordului de asociere între judeţul Giurgiu şi Mănăstirea Comana, în vederea realizării proiectului „Centrul socio-cultural Radu Şerban Voievod”.


Cei care au solicitat reactualizarea Acordului de asocierii au fost reprezentanţii Mănăstirii Comana. Noul parteneriat vizează implementarea unui proiect finanţat prin Programul Interreg România-Bulgaria 2014-2020. Proiectul prevede construirea Centrului socio-cultural „Radu Şerban Voievod” în cadrul Sfintei Mănăstiri Comana.

Proiectul vine în completarea celui de restaurare a lăcaşului de cult.

Consiliul Judeţean Giurgiu a depus Cererea de exprimare a interesului pentru proiectul „Infrastructura pentru managementul patrimoniului cultural în regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse”, cerere aprobată în şedinţa Comitetului de Monitorizare din 2 august 2017, în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria 2014-2020.
În cadrul Cererii de exprimare a interesului au fost prevăzute următoarele activităţi:
– Elaborarea unei strategii pentru crearea de produse turistice integrate comune
– Digitalizarea – Mănăstirii Comana, inclusiv peisajul Comana şi ansamblul arhitectural Schitu Strâmbu Găiseni- din promovarea centrelor
– Un festival al Sfântului Nicolae în Comana
– Ateliere de artă culturală
Bugetul total eligibil al proiectului este de maximum 1,5 milioane de euro. În cadrul acestui proiect se intenţionează realizarea Centrului socio-cultural „Radu Şerban Voievod” din cadrul Mănăstirii Comana.

Terenul pe care se propune construirea obiectivului se află în proprietatea Mănăstirii Comana, iar noua clădire va avea o suprafaţă construită de circa 150 de metri pătraţi.
Mai multe detalii tehnice despre proiect găsiţi AICI: http://www.cjgiurgiu.ro/…/4F3786B…/$FILE/punctul%20nr.11.PDF

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.