Pe fondul creșterii semnificative a numărului incendiilor de vegetație uscată în semenstrul I al anului curent, produse ca urmare a  utilizării focului deschis, pentru curățarea terenurilor se dispun următoarele măsuri:

Persoanele fizice şi juridice ce desfăşoară acţiuni de ardere a vegetaţiei ierboase, gunoaielor, deşeurilor  şi a altor materiale combustibile sunt obligate să respecte prevederile reglementărilor în domeniu, punând accent pe următorul set de măsuri de  prevenire  a  incendiilor specifice,  care pot  fi  completate  şi  cu alte  reguli în funcţie de condiţiile meteo şi specificitatea zonei astfel:

–  aceste activităţi nu vor fi efectuate pe timp de vânt şi la lăsarea întunericului;

–  supravegherea în permanenţă a focului până la stingerea completă a acestuia;

–   după  arderea   completă,   resturile   vor   fi   stropite   cu   apă  pentru   a   împiedica

reaprinderea   focului   sub   acţiunea   curenţilor   de   aer   sau   împrăştierea   resturilor

aprinse;

– asigurarea în apropiere a unui recipient cu apă şi a unor unelte (lopeţi, mături,

etc.) pentru cazul în care focul scapă de sub control.

NUMĂR UNIC PENTRU APELURI DE URGENŢĂ 112

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se   impun   pentru   împiedicarea   propagării   focului   la   vecinătăţi,   asigurându-se supravegherea permanentă  a arderii, precum  şi stingerea jarului după  terminarea activităţii.

– arderea resturilor se va face la o distanţă de minimum 10 m faţă de materialele combustibile (construcţii, depozite de lemn, furaje, garduri de lemn, etc.) şi 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, gaze şi lichide combustibile;

Condiţiile   utilizării   focului   deschis   pentru   arderea   vegetaţiei   uscate   şi   a resturilor vegetale  sunt prevazute în  Ordinul  Ministrului Internelor  şi Reformei Administrative şi al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 605/579/2008 care prevede respectarea următoarelor reguli :

–   executarea   arderii   în   zone   care   să   nu   permită   propagarea   focului  la   fondul forestier, construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de   transport   gaze   naturale,   produsele   petroliere   ori   alte   bunuri   materiale combustibile

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– curaţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor;

– izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole

vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc deschis, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă; emiterea permisului se face prin grija primarului   de   către   şeful   serviciului   voluntar   pentru   situaţii   de   urgenţă   sau persoana desemnată în acest sens.

 

RESPECTĂND ACESTE MĂSURI – VĂ PROTEJAŢI  VIAŢA ŞI

BUNURILE! – ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.