Este firesc să răsune în continuare ecourile celor două evenimente nefericite din Bâlciul Giurgiu, în urma cărora doi tineri, de 15, respectiv 16 ani şi o fetiţă, în vârstă de 6 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta, după ce o tiribombă şi o trambulină pentru bungee-jumping s-au rupt.

Da, să fie căutaţi şi pedepsiţi vinovaţii! Aşa cum merită! Numai că trebuie să facă acest lucru autorităţile îndreptăţite, în niciun caz „dătătorii cu presupusul” care nici măcar nu-i întreabă pe cei pe care îi acuză dacă au făcut ceva ca să împiedice incidentele menţionate.

În urma unor articole dintr-o publicaţie locală, în care sunt trasformaţi în „Acarul Păun”, reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu ne-au prezentat un amplu document ce cuprinde fiecare pas urmat de comisarii giurgiuveni în ceea ce priveşte controalele efectuate în Bâlciul de Sfânta Maria.

Astfel, ei precizează că, în perioada 10-15 august, CJPC Giurgiu a efectuat 31 de acţiuni de control la operatorii economici ce au prestat servicii de agrement, de alimentaţie publică şi au comercializat produse alimentare în incinta Oborului municipal din municipiu, cu ocazia bâlciului tradiţional şi în zona adiacentă acestuia.

„În conformitate cu legislaţia specifică(HG 435/2010) au fost verificate documentele legale necesare pentru prestarea serviciilor de agrement, starea fizică a echipamentelor utilizate(examen vizual), cât şi modul de informare a consumatorilor privind avertizările, riscurile previzibile la utilizarea echipamentelor de agreement şi afişarea corectă, precisă şi lizibilă a tarifului pentru prestaţia efectuată, calitatea produselor alimentare utilizate la prestarea serviciilor de alimentaţie public, respectarea condiţiilor de păstrare şi depozitare a produselor alimentare, informarea consumatorilor”, transmit cei de la Protecţia Consumatorului Giurgiu.

În ceea ce priveşte echipamentele pentru agrement, au fost verificate 26 de astfel de echipamente: carusele cu machete, caracatiţa, banca rotativă, maşinuţe cu tampon, piscină cu bile, trenuleţe, tobogane gonflabile, bungee-jumping etc., deţinute de 10 operatori economici. „Toţi operatorii economici care deţineau echipamente pentru agrement acţionate electric, pneumatic, hidraulic sau mecanic deţineau autorizaţie de funcţionare şi rapoarte de inspecţie în termen, eliberate de autoritatea tehnică abilitată- ISCIR”, menţionează cei de la CJPC Giurgiu.

Comisarii giurgiuveni au găsit şi abateri, în urma controalelor, după cum urmează:

lipsa certificatelor de conformitate care atestă faptul că echipamentele pentru agrement: bungee jumping şi tobogan gonflabil sunt sigure şi nu pun în pericol integritatea fizică a utilizatorilor- 3 operatori economici.

neasigurarea lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a echipamentelor pentru agrement: patru operatori economici deţineau echipamente pentru agrement- carusel, banca rotativă, caracatiţa, sky lift, convoi, maşinuţe cu tampon ce prezentau abateri neconforme care pot produce rănirea utilizatorilor. „Astfel, ca urmare a examinării vizuale a echipamentelor pentru agrement, s-a constatat existenţa unor machete: maşinuţe, scutere(carusel) care prezentau caracteristici neconforme: grătare din material plastic dur deteriorate, margini tăioase, şa de scuter deteriorată, lipită cu scoci, tetieră deteriorată, vopsea exfoliată, burete deteriorat şi tetiere lipsă pentru maşinuţe cu tampon, trambulina cu cusătură desfăcută pe o lungime de aproximativ 5 centimetri”, se arată în materialul pus la dispoziţie de CJPC Giurgiu.

lipsa informaţiilor privind denumire echipament, avertismente şi riscuri potenţiale: un operator economic avea amplasate două echipamente: tobogan gonflabil şi trenuleţ care nu erau însoţite de avertizări şi eventuale riscuri previzibile la utilizarea acestora

nerespectare orar de funcţionare afişat: un operator avea amplasate şase echipamente pentru agrement care nu erau funcţionale la momentul controlului- orele 20.00, dar exista afişat orar de funcţionare 09.00-24.00, consumatorii având acces pe platformele acestora).

 Ce au făcut comisarii Protecţiei Consumatorului după primul incident?

Reprezentanţii CJPC Giurgiu ne-au oferit şi detalii despre incidentul din 11 august, ora 23.00.

Conform declaraţiilor deţinătorului echipamentului pentru agrement- banca rotativă- în data de 11. 08, 2017, în jurul orei 23.00, în echipament se aflau cu aproximaţie 14-15 persoane. Aproape de sfârşitul cursei s-a auzit un zgomot puternic ce a produs modificarea poziţiei echipamentului(înclinare bruscă în partea stângă) şi căderea acestuia de la o înălţime de aproximativ 1 metru.

Au fost trimise patru ambulanţe la faţa locului şi s-a constatat faptul că nu sunt persoane rănite care să necesite transportul acestora la Spitalul din Giurgiu sau la alte unităţi spitaliceşti.

Având în vedere faptele descrise, deţinătorul echipamentului pentru agrement a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, conform prevederilor OG 21/1992 pentru prestarea serviciului de agrement periculos care ar putea afecta viaţa, sănătatea sau securitatea utilizatorilor echipamentului pentru agrement şi s-a emis decizie prin care s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciului de agrement pentru instalaţia- bancă rotativă- până la remedierea deficienţelor. Din verificarea documentelor prezentate s-a constatat faptul că echipamentul a fost verificat de ISCIR în data de 31.05.2017 şi era însoţit de cartea tehnică eliberată de producător, se arată în materialul CJPC Giurgiu.

Firma care avea trambulina de bungee-jumping fusese amendată anterior incidentului

Cei de la Protecţia Consumatorului Giurgiu vin cu precizări şi în cel de-al doilea caz din Bâlci, când, în timpul utilizării trambulinei cu patru locuri pentru bungee-jumping, un copil a fost rănit din cauza desprinderii unei chingi de susţinere, fetiţa lovindu-se de sol, după ce a căzut pe trambulină.

„Pentru prestarea serviciului de agrement periculos care putea afecta viaţa, sănătatea sau securitate utilizatorilor echipamentului pentru agrement, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă de 30.000 de lei şi s-a dispus sancţiunea complementară de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni, până la remedierea deficienţelor.

Menţionăm faptul că, înaintea producerii incidentului, deţinătorul echipamentului pentru agrement a fost sancţionat cu o amendă contravenţională în valoare de 2.000 de lei şi a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciului de agrement până la remedierea deficienţelor constatate, respectiv obţinerea certificatului de conformitate care atesta faptul că echipamentul pentru agrement este sigur şi nu pune în pericol integritatea fizică a utilizatorilor, este menţionat în materialul de la Protecţia Consumatorului.

  • Comisarii de la Protecţia Consumatorului au fost „acuzaţi” că, după ce au decis suspendarea activităţii firmei cu trambulina bungee-jumping, n-ar fi anunţat poliţia în acest sens. Conducerea CJPC Giurgiu ne-a confirmat faptul că acest lucru nu ar fi unul stipulat în vreo lege şi dacă societatea nu se supune deciziei instituţiei abilitate o face „pe propria răspundere”.

„Institutia Prefectului jdetului Giurgiu, institutie coordonatoare a tuturor autoritatilor publice care au actionat in balciul traditional „Sf. Maria” a fost informata privind constatarile efectruate si masurile dispuse operatorilor economici si informarea privind rezultatele actiunilor de control a fost depusa la Institutia Prefectului cu nr. 10649/16.08.2017”, mai spun reprezentanţii Protecţiei Consumatorului Giurgiu.

Într-un viitor material, vom reveni cu detalii şi despre controalele şi abaterile descoperite de comisarii CJPC Giurgiu în ceea ce priveşte prestarea serviciilor de alimentaţie publică, din Bâlciul Giurgiu.

Foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.