Președintele PSD Giurgiu a făcut aceasta remarcă la adresa PNL-istilor giurgiuveni, joi, în conferinta de presa.

„Am aflat, cu profundă tristețe și nemăsurată mâhnire despre trecerea la deplină tăcere – din punct de vedere…al conferinţelor de presă – a liberalilor giurgiuveni. Păcat. Prestaţia celor doi comici ai partidului – varianta liberală – era un moment de mare amuzament. Pot juca la concurenţă chiar cu serialele turceşti. Chiar le-aş sugera să facă o brigadă artistică pentru că băieţii sunt amuzanţi.

Dacă tot n-au nicio şansă în politica şi nu se pricep, măcar să-şi omoare timpul cu ceva. Nu vreau să fiu ipocrit şi să spun că sufăr văzând cum se alege praful de partidul ăsta la Giurgiu, dar ca om care știe cât de greu se formează o echipă, zic că parcă e păcat de munca unor oameni care au fost liberali adevăraţi şi care au făcut, la un moment dat, ca partidul ăsta să conteze. Ştiţi cumva ce rezultate are noua conducere? V-au spus în conferinţele de presă ce au făcut pe linie de partid în judeţ? Ce proiecte au? Nu! Apar cei doi comici vestiţi şi vorbesc de PSD şi Bădălău. Asta e cea mai rămas din PNL la Giurgiu. Nici măcar nu-şi mai ascund frustrările.

Cred că e greu pentru PNL să stea în umbra politică lui Bădălău, dar nu poţi să le ai pe toate… Asta e tot ce poate produce această oaste de strânsură care a devenit PNL-ul la Giurgiu. Înţeleg că e greu să duci în spate 11%, dar asta le e capacitatea, nu e vina PSD. Este răspunsul giurgiuvenilor la modul în care au administrat oraşul şi judeţul ani la rând. Dacă PNL, timp de 8 ani la judeţ şi 16 ani la municipiu ar fi făcut ceva şi pentru giurgiuveni, lucrurile ar fi fost mai simple astăzi.

Le mai spun o dată: să nu ducă grija PSD-ului că nu vor câştiga simpatia giurgiuvenilor spunând minciuni despre noi. Avem mult de lucru şi am arătat că putem să facem lucruri bune şi pe deasupra putem să îndreptăm şi eșecurile lor!”, a spus Mina.

giurgiu-acum.ro

LĂSAȚI UN MESAJ