Zeci de biciclişti, unii profesionişti, alţii amatori, din mai multe judeţe ale ţării s-au reunit sâmbătă, 17 iunie, la Giurgiu, pentru a participa la un tur promoţional pe biciclete electrice desfăşurat în cadrul proiectului „Reţeaua de biciclete electrice”. Proiectul este implementat de către reprezentanţii Patronatului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Calafat.

Chiar dacă nu vor pedala decât câţiva kilometri, în localităţi, bicicliştii vor străbate ruta Giurgiu-Comana-Alexandria-Turnu-Măgurele- Zimnicea-Giurgiu.

Startul a fost dat, aşadar, azi, la ora 10.00, din faţa Teatrului „Tudor Vianu”. La prânz, participanţii vor ajunge la Comana iar seara vor rămâne în Turnu Măgurele.

Mâine, vor pedala în Zimnicea şi se vor întoarce la Giurgiu, în jurul orei 15.30.

„Nu putem pedala pe tot traseul pentru că şoselele nu sunt prevăzute cu piste pentru biciclişti şi riscăm să punem viaţa acestor oameni în pericol. Oricum, mulţumim autorităţilor locale pentru deschidere şi menţionez că în cadrul acestui proiect, municipiul Giurgiu a primit 10 astfel de biciclete electrice şi o staţie de încărcare”, a spus preşedintele PLIMM Calafat, Ionel Dumitrescu.

Proiectul are drept obiectiv crearea unei reţele pentru biciclete electrice în întreaga zonă transfrontalieră România şi Bulgaria, în scopul de a realiza o mobilitate individuală îmbunătăţită a transportului durabil.

În cadrul proiectului se urmărește crearea unei rețele de biciclete electrice. Câte zece biciclete vor ajunge în Dobrich, Ruse, Veliko Târnovo, Pleven și Vratsa, câte cinci în Gorna Oryahovitsa, Svistov, Mezdra, Balchik, Lom, Montana, Cherven Bryag, Dulovo, Oryahovo, Silistra și 20 în Vidin. În România, în Craiova, Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Călărași, Constanța vor fi distribuite câte zece biciclete, iar la Alexandria, Medgidia, Mangalia, Caracal, Roșiori, Turnu Măgurele, Cernavodă, Năvodari, Slatina și Oltenița câte 5, și 20 la Calafat.

Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ