Proiectul Legii salarizării unitare a personalului bugetar a fost adoptat miercuri, 7 iunie, în plenul Camerei Deputaților, cu amendamente. Au fost înregistrate 188 de voturi ”pentru”, 28 „împotrivă” și 47 de abțineri.

Potrivit presei centrale, cinci deputaţi PNL ar fi votat pentru acest proiect de lege.

Anterior, proiectul a fost adoptat și de Senat.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Anterior votului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a spus colegilor săi din Camera Deputaţilor că Legea salarizării unitare reprezintă un pas important către integrarea reală a României în UE și este o lege care va conduce la eficientizarea sistemului de salarizare în domeniul public și la creșterea netă a veniturilor românilor.

„Este un pas important către salariul mediu european și către integrarea în zona euro. Elaborarea acestei legi nu a fost un lucru foarte simplu. Din păcate, la un moment dat, voința politică a Guvernului de a duce lucrurile până la capăt nu a fost suficient de puternică. Cred că efortul Parlamentului, al tuturor parlamentarilor a contat cel mai mult și sunt convins că adoptarea acestei legi va spori prestigiul legislativ chiar dacă astăzi poate unii dintre noi nu ne dăm seama”, a adăugat Dragnea.

Potrivit liderului PSD, la elaborarea acestei legi au fost „mișcări, unele coordonate”, care au încercat să împiedice adoptarea ei. „Dincolo de dezbaterile și criticile publice absolut necesare, ne-am confruntat cu mișcări, unele coordonate, care au încercat să împiedice adoptarea acestei legi. Mă bucur că am reușit să depășim aceste obstacole și la final Parlamentul să reușească să adopte o lege atât de importantă”, a menționat Dragnea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.