Primarul Nicolae Barbu a anunţat miercuri, 17 mai, în conferinţă de presă că bugetul anual alocat salarizării a crescut, în urma majorărilor decise de Guvern, dar şi datorită unor decizii ale Curţii Constituţionale, de la circa 150 de miliarde, la 240 de miliarde.

„25% avem în plus printr-o decizie a Curţii, adăugăm 20% majorarea veniturilor bugetarilor şi plus alţi 15%, sporul de antenă. Toate, în trei luni. Este peste puterea noastră de susţinere a bugetului pentru salarii. 240 de miliarde de lei sunt încasările de la taxe şi impozite”, a spus Barbu.

El a zis că numărul maxim de angajaţi ar trebui să fie de 160-170, la Primăria Giurgiu sunt 241 şi, după modificarea organigramei- adică desfiinţarea unor posturi, vor mai rămâne, în primă etapă 215 angajaţi.

Reorganizarea vizează şi direcţiile şi societăţile subordonate, acolo unde unele funcţii de conducere vor fi desfiinţate. Vor fi şi examene pentru posturile respective.

„Vom face o redistribuire, nu va pleca x, ci se va desfiinţa postul ca şi funcţie publică(…). Sunt şi persoane în pragul pensionării sau care trebuie să intre în concedii de maternitate, aici nu vom umbla, pentru că, ulterior, posturile vor deveni vacante. Avem nevoie de o economie de minimum 20% la fondul de salarii”, a mai anunţat Nicolae Barbu.

Primarul a spus că noua organigramă va fi trimisă la ANFP şi cel mai probabil va trece prin Consiliul Local luna viitoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.