Păi, ce să zică despre Giurgiu unul care vine dintr-o firavă opoziţie şi vrea să se dea mare? Ori zice de Podul de la Grădiştea ori că avem port şi zonă liberă şi suntem la 60 de kilometri distanţă de Bucureşti(ca şi cum giurgiuvenii habar n-ar avea că au fost descoperiţi şi că localitatea există pe hartă) ori, evident, o trosneşte p-aia cu „lipsa locurilor de muncă”. Doamne, Dumnezeule! Facem alergie, pe bune, la replica asta, nu doar noi, jurnaliştii, ci toţi giurgiuvenii care o tot aud degeaba.

Iar când vine de la reprezentantul unui partid al cărui fost lider a avut 16 ani(!!!) la dispoziţie să le creeze(locurile de muncă), parcă te apucă toţi dracii, mă iertaţi!

Marin Anton, printre altele ca de obicei, la conferinţa de azi, nu s-a putut abţine şi, ca un fel de reproş, evident la adresa celor care sunt acum la cârmă, a zis, citez: „Principala problemă a giurgiuvenilor e lipsa locurilor de muncă”.

Bravo, 4! Staţi jos!

Noroc că, „bolnav şi singur” cum l-a numit tot Anton, s-ar putea să fie „reactivat” Lucian Iliescu, fie şi onorific vorbind, în PNL Giurgiu. Poate aşa o să vă zică dumnealui cum naiba de un oraş cu atâtea atuu-uri(port, zonă liberă, 60 de kilometri distanţă de Bucureşti, poftim!) n-a avut bafta să înflorească precum o mică staţiune ce merita să fie.

E? Cum vine asta? Când veţi avea voie să vorbiţi cu dumnealui(că înţelegem că din pricina cercetării penale în care sunteţi amândoi, încă nu puteţi- teoretic) să-l întrebaţi de ce-au făcut mereu cale întoarsă toţi investitorii care au venit, de-a lungul vremii şi domniei sale, la Giurgiu, ca să ne facă mari şi tari!

Şi, pe de altă parte, „prieteneşte” vă zic, poate daţi şi o fugă pe la bursele locurilor de muncă(un pic de teren nu strică nimănui… ah, dar ştiţi asta, mă iertaţi!) din Giurgiu să vedeţi cum se… înghesuie unii dintre cei care se plâng că n-au de lucru. Cu ghilimelele de rigoare, desigur! Şi vă mai propun să faceţi dumneavoastră o firmă mare-mare, numai cu posturi de director, că cică asta se poartă.

Păi, ori suntem şefi ori nu mai muncim…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.