Într-o emisiune televizată, candidat PNL la funcţia de şef al formaţiunii menţionate, Marin Anton a criticat pe de-o parte activitatea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, dar şi PSD Giurgiu, pe de altă parte, şi, în mod special, pe senatorul Niculae Bădălău.

Joi, 27 aprilie, în conferinţă de presă, preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, i-a dat replica acestuia. În primul rând, Mina a spus că activitatea lui Răzvan Cuc este una cu rezultate, inclusiv pentru judeţul nostru.

„Vreau să îi transmit domnului Anton că Răzvan nu stă cu mâinile în sân şi se preocupă, printre multele probleme naţionale cu care se confruntă, şi de Giurgiu. Mâine, va fi redeschisă circulaţia feroviară pe traseul Giurgiu-Grădiştea, închisă în anul 2013. Este exclusiv meritul ministrului giurgiuvean şi al echipei sale pentru acest lucru. Oamenii vor ajunge la serviciu mai uşor, copiii vor merge la şcoli, medicii vor ajunge mai uşor la cabinetele din localităţile de pe traseu”, a anunţat Marian Mina.

Liderul social-democrat a anunţat, totodată, că şi proiectul privind centura municipiului Giurgiu a intrat în linie dreaptă. „În următoarele 2-3 săptămâni, va fi scoasă la licitaţie, vorbim de proiectare şi execuţie. Dacă nu vor fi contestaţii prea multe, vă spun din experienţă că pot apărea, atunci lucrările vor putea începe chiar din toamnă. Ar fi un lucru mai mult decât necesar, ca să terminăm odată cu acele cozi uriaşe de TIR-uri”, a subliniat Mina.

El a spus şi că joi, 26 aprilie, o echipă de la Ministerul Transporturilor a fost prezentă pe DN 5A, Gostinari-Mironeşti, şi sunt căutate soluţii rapide pentru a asfalta cei 2,9 kilometri de drum.

„Este un drum important nu doar pentru locuitorii din zonă, ci şi pentru că avem acolo Căminul de bătrâni şi când se strică vremea, avem mari probleme cu aprovizionarea cu hrană”, a spus liderul PSD Giurgiu.

 

Pe de altă parte, referitor la atacurile lui Anton la adresa PSD Giurgiu şi a senatorului Niculae Bădălău, Marian Mina a replicat:

„Domnul Anton ar trebui să vorbească mai mult de PNL, că au probleme acolo, să lase PSD în pace, că noi ştim ce avem de făcut şi le-am demonstrat oamenilor că ne ţinem de promisiune cu toate măsurile şi proiectele pe care le-am prezentat. Eu le înţeleg frustrările celor de la PNL, dar să înţeleagă odată pentru totdeauna că nu ne-am construit rezultatul pe primarii „liberali”. Ei sunt social-democraţi, luaţi de Lucian Iliescu. Anton l-a criticat şi pe Niculae Bădălău că face şi desface. Păi, Niculae Bădălău e de 26 de ani la acelaşi partid. Dacă îi întrebăm pe domnii de la PNL prin câte partide au trecut, nici ei nu mai ştiu. Senatorul Bădălău a obţinut rezultatele ştiute pentru că a lucrat cu giurgiuveni, cu oameni care trăiesc aici, că a construit o echipă unită, că ne-a sprijinit, nu ne-a dezbinat. De aceea şi succesul său inclusiv la nivel naţional. Şi acum, dacă am compara cu ce se întâmplă la PNL Giurgiu…”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.