Comisarul şef de politie POLEXE ION VIOREL a fost împuternicit, începând cu 26 aprilie a.c., inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Giurgiu conform Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/8674 din 25.04.2017 iar Comisarul șef de poliție GEORGESCU CONSTANTIN CĂTĂLIN Adjunctul Inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Giurgiu, anunţă Poliţia Giurgiu, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, Ion Viorel Polexe este născut pe 01 septembrie 1969, în  comuna Văleni, judeţul Dâmbovita, este căsătorit şi are un copil. Este absolvent al Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti – Facultatea  de Drept si a cursului postuniversitar din cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti – Specializarea Drept – Evaziune Fiscală.

„Din anul 1995 este încadrat în structurile Poliţiei Române.

A lucrat 11 ani pe funcţii de execuţie în specialiatea combaterea criminalităţii economico financiare, în perioada 2006-2011 a fost Şeful Poliției Municipiului Moreni, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmbovița, 2011-2013 a fost Șeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmbovița, 2013-2014 a fost Adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Giurgiu; din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, 2014-2016 a fost Șeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, din octombrie 2016 a fost Împuternicit Adjunct al Inspectorului Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Având în vedere experienţa acumulată, pregătirea profesională şi bunele intenţii, şeful poliţiei îşi doreşte să continue reforma în domeniu, având ca principal obiectiv creşterea siguranţei cetăţeanului.

Colectivul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu îi doreşte succes şi multă sănătate!”- IPJ Giurgiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here