Lia Olguţa Vasilescu a făcut acest anunţ, seara trecută, la o emisiune la TVR.

„De la 1 ianuarie absolut toate salariile vor crește cu 25%, după care, ce este în plată în acel an și ce au în Legea salarizării în căsuță, pentru că pe fiecare ocupație este o căsuță cu salariul la care trebuie să ajungă în 2022, deci 2019, 2020, 2021 și 2022, se împarte câte o pătrime în fiecare an”, a declarat Ministrul Muncii.

Lia Olguța Vasilescu a precizat că, în prezent, întreg sistemul de salarizare din România necesită 63,5 de miliarde de lei, iar la această sumă se vor adăuga 32 de miliarde de lei până în 2020, subliniind că „o creștere de 10 miliarde pe an este suportabilă de la buget”.

„Noi ne-am făcut foarte bine niște calcule și iată că prognozele pe care la avem după primele trei luni de guvernare sunt chiar mai optimiste decât noi am considerat că se va întâmpla. De altfel, efectul pervers al creșterii salariilor este tocmai faptul că se vor colecta mai mulți bani la bugetul de stat și pot să vă spun că pentru anul 2018 toate creșterile de pensii și de salarii, inclusiv cele adoptate până în prezent, vor totaliza un efort bugetar de 16 miliarde de lei, 10 sunt pe salarii plus 6 pentru pensii, iar banii vor veni din următoarele surse: 3,5 miliarde contribuțiile aferente creșterii salariilor cu 10 miliarde de lei. De unde acești bani? Pentru că aveți 35% din 2018 partea de contribuții. Deci din 10 miliarde pe care îi plătește statul, 3,5 miliarde lei se întorc înapoi la stat”, a mai spus, la TVR, Lia Olguța Vasilescu.

1 COMENTARIU

  1. Recomand spre citire si un alt studiu efectuat de departamentul de statistica a IT Depot , analiza ce preconizeaza acest climatic favorabil de crestere a salariilor si locurilor de munca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.