Deputatul social-democrat giurgiuvean, purtător de cuvânt al PSD Giurgiu, a făcut această afirmaţie joi, 13 aprilie, în conferinţă de presă, prezentând subiectul Legii salarizării unitare din sistemul bugetar.

„Prin această lege se stabilește o ierarhie corectă în funcție de demnități și competențe, iar

creșterea economică se va simți în buzunarele mai multor români.

De altfel, aşa cum ne-am propus prin Programul de Guvernare al PSD, inclusiv datorită acestei legi vom avea mai mulți români în clasa de mijloc.

Doresc să fac referire astăzi mai cu seamă la efectele Legii unitare asupra salariilor medicilor pentru că în acest caz vor avea loc cele mai mari creşteri de salarii.

Veniturile cadrelor medicale vor fi comparabile cu cele din Spania sau Italia şi ne propunem, aşadar, să nu ne mai plece medicii buni din ţară. De asemenea, statul nu va mai pierde 100 de milioane de euro pe an, banii echivalenți pentru pregătirea profesională a medicilor care pleacă anual din România”, a spus Dinu.

Ea a vorbit şi despre principiile legii salarizării unitare.

Principiul egalității: pentru funcții egale, studii egale și muncă egală se va plăti un salariu egal.

Principiul ierarhizării: salariul șefului trebuie să fie mai mare decât al subalternului, salariul pentru funcții de studii superioare trebuie să fie mai mare decât cel cu studii medii (pentru aceeași vechime și gradație); salariile pentru funcțiile de demnitate publică trebuie să fie mai mari decât cele pentru funcții de conducere, iar cele pentru funcții de conducere trebuie să fie mai mari decât cele de execuție.

Principiul unității: Toate salariile din sistemul bugetar trebuie reglementate printr-o singură lege.

„După noua lege, salariile din sistemul bugetar vor fi repartizate pe o grilă de multiplicare de la 1 la 12, unde 1 reprezintă salariul minim pe economie, iar 12 cel mai mare salariu din sistemul bugetar care va aparține președintelui României.

Funcțiile din sistemul public sunt împărțite în 7 categorii: 1) Educație; 2) Sănătate; 3) Cultură; 4) Administrație; 5) Justiție; 6) Ordine publică și siguranță națională; 7) Diplomație.

Ierarhizarea funcțiilor pe această grilă a fost realizată după modelele statelor din Uniunea Europeană”, a mai spus Elena Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.