Comunicat de presă DGASPC Giurgiu

„Cu ocazia sărbătorilor de Paște, copiii instituționalizaţi în Complexul de Servicii Sociale și două case de tip familial din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu au primit daruri din partea Grupului  Sufletiști în UK și Europa.

Astfel, în data de 12 aprilie 2017, cei 45 de copii aflați în plasament în Complexul  de Servicii Sociale și casele  de tip familial  Daniela  și  Soarele  au primit îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri, ghiozdane și rechizite. În plus, pentru  fiecare din cele trei structuri rezidențiale a fost donat câte un birou cu  scaun  iar pentru  casa de tip familial Soarele a  fost donat un aparat de aer condiționat.

Darurile au fost trimise de membrii  Grupului Sufletiști în UK  Europa și au ajuns la cei mici  prin intermediul doamnei Ionela Bădălău, care a înmânat darurile copiilor. “Sunt bucuros că reușim din nou să aducem zâmbete pe chipurile copiilor din casele de tip familial datorită oamenilor cu suflet mare care de ani de zile au o plăcere să ducem la bun sfârsit aceste campanii frumoase. Suntem bucuroși că de fiecare dată ni se alătură oameni de calitate, oameni minunați care iubesc copiii. Suntem mândri că Grupul Sufletiști în UK si Europa reușește din nou să aducă bucurie pe chipurile copiilor înainte de Paște. Vreau să le mulțumesc celor care s-au implicat și de această dată să ducem la bun sfârșit și această frumoasă acțiune a grupului, avem sufletiști de calitate cu ajutorul cărora reușim de fiecare dată să ajutăm cu mare drag. Pentru noi este o bucurie imensă să știm că acești copii vor avea o masă bogată de Iepuraș, zâmbetul lor ne face fericiți și ne cresc inimile de bucurie sa-i știm fericiți. Grupul Sufletiști în UK și Europa nu se va opri aici, vom mai aduce multe momente de fericire copiilor; transmit tuturor sufletiștilor implicați și în această acțiune un singur cuvânt pe care îl merită toți: Respect!” a declarat Stelian Daniel Iordache, inițiatorul grupului.

La rândul lor, copiii de la Complexul de Servicii Sociale și casa de tip familial  Daniela  i-au făcut o surpriză domnului Stelian Daniel Iordache. Ca și ceilalți membri ai Grupului Sufletiști în UK și Europa, acesta muncește în străinătate și nu a putut  fi prezent la Giurgiu; pentru că astăzi, 12 aprilie,  este ziua sa de naștere, copiii i-au  făcut o surpriză on line, cântându-i în cor La mulți ani! și mâncând un tort în cinstea lui.

 

Denisa Cristescu, Consilier Compartimentul  Relaţii cu mass-media

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here