Reprezentanţi ai Jandarmeriei Giurgiu și cei ai Centrului Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Giurgiu s-au aflat din nou în mijlocul elevilor, organizând activităţi preventive la Liceul Teoretic “Tudor Vianu”.

La acțiunea de luni, 13 martie, au participat elevii claselor a IX-a și a X-a G.

„Pe timpul activităților preventiv-educative elevii s-au familiarizat cu legislaţia în vigoare şi prevederile Codului Penal, fiindu-le exemplificate situații conflictuale şi modul în care pot preveni şi combate actele de violenţă în incinta şcolii sau pe stradă. Totodată, reprezentanții celor două instituții au punctat aspecte referitoare la prevenirea consumului de alcool, tutun, droguri sau substanțe psihoactive, precum și lipsa de comunicare dintre părinți și copii, ca factor de risc asociat consumului de droguri.

Aceste acțiuni au urmărit pregătirea anti-infracţională a elevilor şi tinerilor din anii de liceu, dar şi încurajarea dialogului pentru identificarea principalelor probleme cu care se confruntă tânăra generaţie”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Giurgiu.

Conform sursei citate, acțiunile au fost organizate în baza Protocolului de colaborare încheiat între Jandarmeria Română și Agenția Națională Antidrog și se înscriu în cadrul parteneriatului educational “Respectă și vei fi respectat” încheiat cu instituția de învățământ.

Activitățile preventive vor continua joi, 16 martie a.c. la liceul teoretic “Tudor Vianu” și la Colegiul Tehnic “Viceamiral Ioan Bălănescu”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.