Ministerul Educației Naționale (MEN) organizează de luni și până vineri, la nivelul întregii țări, simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat.

Sunt aşteptaţi să participe la nivel naţional peste 450.000 de elevi.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei se arată că obiectivele simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susține la finalul anului școlar, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare.

Astăzi au fost susținute proba scrisă de Limba și literatura română (clasa a VIII-a) și proba E)a) — bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a), iar marți, proba scrisă de Limba și literatura maternă (clasa a VIII-a) și proba E)b) — bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a) de către elevii aparținând minorităților naționale.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, joi vor avea loc proba scrisă la matematică (clasa a VIII-a) și proba E)c) — proba obligatorie a profilului — bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a), iar vineri, proba E)d) — proba la alegere a profilului și specializării — bacalaureat (exclusiv pentru elevii clasei a XII-a).

Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 31 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.