Zeci de articole vestimentare, produse cosmetice și de îngrijire personală au fost confiscate în ultimele zile de jandarmii giurgiuveni, anunţă reprezentanţii IJJ Giurgiu.

Pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul activităților de comerț, jandarmii au aplicat și 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei.

„Astfel, doi bărbați din județele Giurgiu și Galați au fost surprinși pe șoseaua București  în timp ce ofereau spre vânzare trecătorilor diferite produse ce purtau însemnele unor firme renumite, fără a putea prezenta documente de proveniență pentru bunurile pe care le comercializau.

Peste 130 de produse au fost confiscate de jandarmi pentru “falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum și expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite”, se arată într-un comunicat de presă.

Această faptă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 – 5.000 de lei, potrivit Legii nr. 12/1990 Republicată, care protejează populaţia împotriva unor activităţi de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, motiv pentru care jandarmii recomandă giurgiuvenilor să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă sunt abordaţi de necunoscuţi care le oferă spre vânzare diverse produse şi să nu încurajeze astfel de fapte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.