Comunicat ISU Giurgiu:

Pompierii subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Giurgiu au intervenit în perioada 24.02.2017 – 27.02.2017, subunitățile la 37 situații de urgență, astfel:

– 26 intervenții ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare și Descarcerare pentru acordarea primului ajutor medical.

În cazul intervenţiilor SMURD cele mai frecvente simptome prezentate de pacienți au fost: hipertensiune arterială, cefalee, vertij, tahicardie, traumatisme.

− 2 intervenții pentru degajarea apei – localitatea Novaci respectiv localitatea Dobreni;

− 1 intervenție pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o școală – localitatea Herești;

− 1 intervenție – incendiu vegetație uscată – municipiul Giurgiu;

− 1 intervenție – incendiu vegetație uscată – localitatea Palanca;

− 1 intervenție – asigurare măsuri PSI în cazul producerii unui accident rutier – localitatea Dobreni;

− 1 intervenție pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o garsonieră – municipiul Giurgiu;

− 1 intervenție pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gheretă- localitatea Bolintin Vale;

− 1 intervenție pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință- comuna Comana;

− 1 intervenție – incendiu furaje – localitatea Dobreni;

− 1 intervenție – incendiu izbucnit la un tablou electric- municipiul Giurgiu.

În data de 24.02.2017, ora 19:08, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în localitatea Herești pentru NUMĂR UNIC PENTRU APELURI DE URGENŢĂ 112 stingerea unui incendiu izbucnit la o școală. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă aparținând Punctului de Lucru Greaca. După executarea recunoașterii, echipajul de pompieri a acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars o lampă și un conductor electric. Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric.

În data de 24.02.2017, ora 15:26, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în localitatea Palanca pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată . La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Bolintin Deal. După executarea recunoașterii, echipajul de pompieri a acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars 2500 mp.de vegetație uscată. Cauza probabilă a incendiului: foc deschis.

În data de 25.02.2017, ora 16:42, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în localitatea Dobreni pentru asigurarea măsurilor PSI în cazul producerii unui accident rutier . La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași . După executarea recunoașterii, pompierii au acționat pentru scoaterea autoturismului din șant.

În data de 26.02.2017, ora 01:52, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în municipiul Giurgiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o garsonieră. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială SMURD,o autospecială de descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de pompieri Giurgiu. După executarea recunoașterii, echipajul de pompieri a acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia a ars mobilierul din garsonieră, tocăria din lemn și materialele textile. În urma incendiului au fost transportate la UPU Giurgiu 5 victime intoxicate cu CO. Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric.

În data de 26.02.2017, ora 05:30, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în localitatea Bolintin Vale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un punct de încasare. La locul solicitării s-au deplasat trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă aparținând Detașamentului de pompieri Bolintin Deal. După executarea recunoașterii, echipajul de pompieri a acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars: un perete din OSB cu vată minerală pe o suprafață de cca. 6 mp și acoperișul gheretei pe o suprafață de cca. 6 mp. Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric.

În data de 26.02.2017, ora 15:55, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în comuna Comana pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă aparținând Gărzii de Intervenție Colibași. După executarea recunoașterii, echipajul de pompieri a acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars: o cantitate mare de funingine în interiorul coșului de fum. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum necurățat.

În data de 26.02.2017, ora 16:25, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în localitatea Dobreni pentru NUMĂR UNIC PENTRU APELURI DE URGENŢĂ 112 stingerea unui incendiu de furaje. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă aparținând Gărzii de Intervenție Colibași. După executarea recunoașterii, pompierii au acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars aproximativ 2000 kg de paie. Cauza probabilă a incendiului: foc necontrolat.

În data de 26.02.2017, ora 22:45, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină în municipiul Giurgiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tablou electric. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Giurgiu. După executarea recunoașterii, pompierii au acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia a ars un tablou electric și aproximativ 1ml de izolație conductor electric. Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric.

De asemenea, echipajele subunităților din cadrul ISU “Vlașca” Giurgiu au executat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren și 17 recunoașteri având ca scop pregătirea personalului în vederea cunoașterii riscurilor asociate obiectivelor din raioanele de intervenție, precum și educarea și instruirea utilizatorilor asupra modului de acțiune în cazul producerii unor situații de urgență.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.