Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu au transmis miercuri, 22 februarie, un comunicat de presă în care arată că, de la începutul anului 2017 şi până în prezent, 32 persoane încadrate într-un grad de handicap au solicitat la DGASPC reluarea acordării plăţilor beneficiilor sociale, suspendate din cauza expirării termenului de valabilitate al cărţilor de identitate.

„Plata beneficiilor sociale este reluată după ce persoanele cu handicap sau mandatarii acestora depun cereri la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, cereri prin care  solicită repunerea în plată, precum şi plata sumelor restante. Fiecare cerere trebuie să aibă ataşată copia  documentului de identitate nou emis de către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor; cererea poate fi depusă la registratura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu sau poate fi  transmisă  prin poştă, curierat, fax sau poşta electronică.

„În situaţia expirării termenului de valabilitate al documentelor de identitate, în conformitate cu prevederile legale, se suspendă plata beneficiilor sociale pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap (sume reprezentând indemnizaţia de handicap şi bugetul complementar). Este important ca persoanele cu handicap să nu amâne reînnoirea  documentele de identitate al căror termen de valabilitate urmează să expire, pentru a nu fi puse astfel în situaţia de a beneficia  cu întârziere de drepturile legale ce li se cuvin”, a declarat Maria Negrescu, şef serviciu Compartimentul Plăţi prestaţii sociale din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu.

Pentru a evita situaţiile de suspendare a plăţii indemnizaţiilor de handicap şi bugetului complementar, la nivelul Compartimentului Plăţi prestaţii sociale din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu se are în vedere ca la reactualizarea  bazei de date cuprinzând  persoanele încadrate într-un grad de handicap din judeţul Giurgiu să fie incluse şi date  privind termenul de valabilitate al buletinului sau cărţii de identitate pentru ca astfel  persoanele respective să poată fi atenţionate în prealabil cu privire la suspendarea plăţilor.

De altfel, numărul persoanelor cu handicap cărora le este suspendată plata beneficiilor sociale din cauza expirării termenului de valabilitate al cărţii de identitate este în scădere de la an la an. Astfel, în anul 2014, s-au aflat în această situaţie 478 persoane; în anul 2015, numărul a scăzut la 331 persoane iar în anul 2016 la 274 persoane.

                       

Denisa Cristescu, Consilier Comp. Relații cu mass-media”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.