Crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) a fost discutată într-o recentă şedinţă de Guvern iar potrivit memorandumului promovat de Ministerul Economiei, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va avea drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, fiind un mecanism de finanțare care va identifica și materializa oportunități investiționale cu impact în  dezvoltarea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă pe termen lung.

De asemenea, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va contribui atât la eforturile României de obținere a statutului de piață emergentă pentru piața autohtonă de capital prin creșterea lichidității pe Bursa de Valori București, cât și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanțare a proiectelor de investiții.

Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acționar unic pe toată perioada de funcționare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.

De asemenea, memorandumul prevede constituirea unui grup de lucru interministerial care să analizeze modalitățile și forma optimă de înființare a FSDI și din care să facă parte reprezentanți ai ministerelor implicate precum și ai altor entități relevante în dezvoltarea acestui instrument de investiții.

”Crearea acestui Fond face parte din materializarea Programului de Guvernare 2017-2020 și reprezintă o abordare managerială a Guvernului orientată spre creșterea performanței și utilizarea eficientă a activelor deținute de companiile statului, fiind centralizator de  expertiză, instrument de  capitalizare a companiilor de stat, dar și de finanțare a proiectelor de țară, aducând un efect de multiplicare în economie, prin atragerea de capital din diverse surse publice și private. Fondul Suveran va fi un partener valoros atât pentru investitori instituționali precum BERD, BEI, Banca Mondială, cât și pentru fonduri de investiții sau alți investitori privați”, a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

Cele peste zece miliarde de euro care se vor strânge la în acest fond, vor intra în următorii patru ani în economie, urmând să fie construite un spital republican şi a opt regionale, autostrăzi, dar şi linii de căi ferate rapide. Se vor crea 850.000 de noi locuri de muncă cu normă întreagă.

“Estimăm că 10 miliarde de euro vor intra în economia României în următorii patru ani prin FSDI. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Şantierul Naval Constanţa, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren. Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii patru ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI este estimata la 3,5 miliarde de euro”, se arată în Programul PSD.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.