„Ţara noastră face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică şi este una dintre puţinele ţări membre UE în care 112 este  număr unic  de urgenţă.

Eurobarometrele Comisiei Europene, referitoare la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România a făcut progrese remarcabile în administrarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central al statului, care administrează, exploatează, întreţine şi dezvoltă Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU).

Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate peste 14.600.440 apeluri. Dintre acestea  8.552.087 (58,57%) au fost false şi 6.048.353 (41,43%)  reale. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.781.205 (60,28%), Poliţie – 1.364.808 (21,76%), ISU – SMURD – 933.62 (14,88%)  şi Jandarmerie – 184.606 (2,94%).

Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,94 secunde şi a fost înregistrat în cazul a 93,6% din totalul apelurilor, la care timpul de răspuns a fost sub 10 secunde, situându-se la nivelul performanţelor europene în materie.

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Mureş si Gorj ocupă primele locuri ca procent din din totalul apelurilor.

Pe luna ianuarie 2017, din totalul de 1.199.680 apeluri, 552.256  (46.03% ) au fost reale şi 647.424 (53.97%)  false.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 15.847 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112 (anul 2016 şi ianuarie 2017). Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în Teleorman, Bucureşti şi Prahova.

În urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 30 % şi se situează la circa 58 de procente, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european

Oficiul Judetean de Telecomunicatii Speciale Giurgiu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.