Oamenii legii anunţă luni, 30 ianuarie, printr-un comunicat, că sancţiunile au fost date în perioada 28-30 ianuarie, în urma unor activităţi specifice.

Astfel, în noaptea de 28/29.01.2016, polițiștii Secției nr. 2 Politie Rurala Comana au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere pe raza de competență.

Au fost legitimate 16 persoane, au fost controlate 16 autovehicule și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice in valoare totală de 1.000 lei

Apoi, tot în noaptea de 28/29.01.2017 polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Băneasa au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale in zona dicotecilor și a unităților de alimentație publică.

“Pe timpul acțiunii au fost legitimate 15 persoane, au fost controlate 12 autovehicule și a fost aplicată o sancțiune contravențională la Legea 61/1991, în valoare de 200 de lei”, este precizat în comunicat.

Pe 29 ianuarie, între orele 13.00-16.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraş Bolintin Vale, Compartimentul Rutier, au desfășurat o acțiune pe raza localităţii Joiţa pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație.

Pe timpul acțiunii au fost controlate 25 de autovehicule fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3 000 lei, dintre care 16 pentru depășirea limitei legale de viteză, 2 pentru neasigurarea cu centura de siguranță și 1 pentru lipsă documente, mai anunţă poliţiştii.

De asemenea, conform sursei citate, tot pe 29 ianuarie, între orele 04,00-11,00, polițiștii Poliției oraș Bolintin Vale au desfășurat o acțiune în Târgul săptămânal din orașul Bolintin Vale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor cu violență și asigurarea fluenței traficului rutier.

Pe timpul acțiunii au fost legitimate 21 persoane și controlate 12 autovehicule, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală 2250 lei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here