Demnitarul giurgiuvean a participat joi, 12 ianuarie, la prima conferinţă de presă a PSD Giurgiu pe anul 2017. Elena Dinu le-a vorbit jurnaliştilor locali despre cele mai recente măsuri luate de Guvernul PSD-ALDE şi de către Parlamentul cu aceeaşi majoritate politică.

„Acestea reprezintă doar o parte dintre promisiunile PSD făcute în campanie şi care vor conduce la creşterea nivelului de trai al românilor. De asemenea, aşa cum afirmam în campanie, ne dorim şi ştiu că vom reuşi să aducem cât mai mulţi români în clasa de mijloc. Le vom demonstra, astfel, celor care ne contestă faptul că tot ce le-am spus românilor în campanie nu au fost vorbe în vânt, ci încep să devină fapte”, a spus Dinu.

Astfel, în ceea ce priveşte măsurile pentru pensionari, ea a amintit despre aprobarea Legii de modificare a Codului Fiscal- creşterea punctului de pensie la 1.000 de lei, majorarea pensiei minime, astfel încât aceasta va fi de 520 de lei, de la 400 cât este în prezent, dar şi despre eliminarea CASS pentru pensionari.

„La nivelul judeţului Giurgiu, sunt 18.700 de oameni care vor avea un venit suplimentar, prin eliminarea CASS. De asemenea, în ceea ce priveşte măsura eliminării impozitului pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei, din 9.000 de pensionari, mai rămân doar 917 cu pensii peste 2.000 de lei. Acestea toate vor avea un impact semnificativ pentru Giurgiu şi mă bucur că ne ţinem de cuvânt şi că şi giurgiuvenii vor avea un bănuţ în plus!”, a subliniat Elena Dinu.

 Salarii majorate, un plus şi pentru bugetarii din provincie

În ceea ce priveşte măsurile pentru salariaţi, adoptate în ultima perioadă, deputatul social-democrat a amintit despre creşterea salariului minim de la 1.250 la 1.450 de lei, dar şi despre majorarea cu 20% a veniturilor celor care activează în administraţia publică.

„Este o măsură mai mult decât binevenită pentru administraţiile locale dintr-un judeţ ca Giurgiu, de exemplu. Se ştie că primăriile au rămas fără profesionişti din cauza salariilor care erau foarte mici. Totodată, s-a decis şi majorarea cu 50% a salariilor artiştilor, actorilor. Am întrebat şi eu la Teatrul din Giurgiu ce salariu are un actor şi credeţi-mă că cifra este de nereprodus”, a spus Dinu, amintind, totodată, şi despre deducerea din impozitul pe venit a abonamentului medical în valoare de 400 de euro pe an.

Deputatul Elena Dinu a vorbit şi despre creşterea burselor studenţilor, dar şi despre asigurarea transportului cu trenul pentru aceştia.

Totodată, demnitarul a amintit şi despre măsurile în domeniul economic, precum reducerea impozitului la 1% din cifra de afaceri pentru societăţile cu venituri mai mici de 500.000 de euro, eliminarea impozitului pe profit pentru primii 10 ani pentru firmele cu activităţi de inovare şi cercetare-dezvoltare.

„Măsurile vor continua. Aşa cum ştiţi, a fost aprobată în această săptămână eliminarea Formularului 088, un coşmar al agenţilor economic, o povară birocratică ce a determinat blocarea a mii de firme în mod abuziv”, a spus Dinu, explicând faptul că ştie, din experienţa apropiaţilor, că din cauza acestui formular şi a unui sistem informatic aferent, exista riscul să nu-şi mai poată deduce TVA-ul. S-a întâmplat şi cu tinerii întreprinzători, dar şi cu societăţile vechi.

„Sunt lucruri care vor duce la dezvoltarea mediului de afaceri. Noi nu dorim să punem bariere în calea investitorilor la început de drum sau cu experienţă, dimpotrivă!”, a zis Dinu.

Deputatul PSD de Giurgiu a prezentat şi alte efecte ale măsurilor luate recent, precum creşterea veniturilor însoţitorilor persoanelor cu handicap, majorarea valorii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, dar şi despre eliminarea plăţii CASS din venituri suplimentare.

„Sunt toate măsuri reale şi conforme cu Programul de Guvernare al PSD şi ne dorim să fie puse în aplicare în termenele stabilite. Nu cred că preşedintele României nu doreşte bunăstarea românilor, dar aţi văzut că mai apar probleme. Mă refer acum la retrimiterea în Parlament de către Iohannis a Legii eliminării celor 102 taxe nefiscale. Până la urmă, domnia sa a promulgat Legea propusă de noi, fără modificările solicitate.

Ne asumăm toate aceste măsuri al căror impact total este de 2,65 de miliade de lei”, a conchis Elena Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.