Singurul punct fierbinte de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Giurgiu, luni, 9 ianuarie, l-a constituit cel cu privire la Zona Liberă. Mai cu seamă la constatarea dreptului de proprietate publică a Judeţului Giurgiu asupra terenului în suprafaţă de peste 160 de hectare situat în Zona Liberă Giurgiu.

Directorul juridic al CJ Giurgiu, Lavinia Crişu, a explicat că proiectul se impune deoarece au fost descoperite diferenţe de suprafaţă între Hotărârea de Guvern care reglementează dreptul de proprietate al CJ asupra terenului şi măsurătoarea exprimată în extrasul de Carte Funciară.

Tot prin proiectul de azi s-a dorit şi reglementarea cotelor-parte încasate prin închirierea sau concesionarea terenului, fiind stabilit procentul de 50%.

Consilierul PNL Georgeta Mihuţ a luat cuvântul şi a ridicat mai multe probleme pe care, ulterior, secretarul judeţului, Florian Dinu, le-a catalogat drept „pe lângă obiectul proiectului de hotărâre”.

Astfel, Mihuţ a amintit că mai există 100 de hectare prevăzute de Hotărârea de Guvern amintită. „Nu e oportun să aprobăm aşa ceva în condiţiile litigiului dintre CJ şi Primăria Giurgiu. Suprafaţa despre care vorbeşte Hotărârea de Guvern este de peste 260 de hectare. Eu, la cum sună proiectul, constat dreptul de proprietate doar pe 160 de hectare, lucru ce poate fi speculat în favoarea Primăriei”, a spus Mihuţ care, de asemenea, a opinat şi că valoarea redevenţei ar trebui să fie stabilită în funcţie de „cine administrează”. „Este în interesul Consiliului Judeţean ca taxa să varieze în funcţie de administrator şi de obiectul contractului, pentru că, dacă în anumite situaţii se justifică, poate fi obţinut mai mult(decât 50%, n.r.)”, a zis consilierul liberal.

Lavinia Crişu i-a explicat o dată în plus, pentru că a făcut-o şi la Comisia Juridică, faptul că prin proiectul de azi se realizează doar o reglare a datelor diferite, dar şi că celelalte 100 de hectare la care face referire Mihuţ sunt tot în proprietatea CJ, lucru stabilit prin aceeaşi Hotărâre de Guvern.

„Nici măcar nu sunt în Zona Liberă, este un teren separat, chiar azi am depus cererea de intabulare, în regim de urgenţă şi, la momentul la care va ieşi intabularea, vă voi prezenta toate informaţiile”, a menţionat Crişu. În ceea ce priveşte „cota-parte”, directorul juridic a explicat că valoarea de 50% este propunerea specialiştilor din CJ şi că, de altfel, ar fi în avantajul celor care au sau vor veni cu firme în Zona Liberă.

A luat cuvântul, aşadar, şi secretarul judeţului, Florian Dinu, care a explicat cu subiect şi predicat de ce problemele ridicate de Mihuţ sunt pe lângă ceea ce îşi propune proiectul de hotărâre de azi.

„Am încercat să fac lumină şi la Comisie. Răspunsurile la întrebările dumneavoastră nu fac obiectul proiectului de azi! Acum discutăm despre reglementarea unor cifre din documente, cifre diferite în HG, respectiv la măsurătoare. Pentru a clarifica acest lucru, CJ a stabilit să-şi constate dreptul de proprietate pe suprafaţa măsurată. Apoi, după constatarea reglementărilor sistemului juridic al redevenţelor, s-a stabilit că valoarea poate fi între 20 şi 50%, noi am decis să fim generoşi şi să le lăsăm jumătate administratorilor(…). Nu este treaba Consiliului Judeţean să analizeze activitatea unui operator economic, noi doar stabilim taxele şi cotele-parte. În ceea ce priveşte litigiul dintre Primărie şi Consiliul Judeţean, acesta se referă, atenţie!, la dreptul de ADMINISTRARE, nu la constatarea proprietăţii care este stabilită prin Hotărâre de Guvern a fi, oricum, a Consiliului Judeţean!”, a explicat Florian Dinu. Tot el a declarat că este falsă ipoteza consilierului liberal, potrivit căreia prin proiectul de azi se face atingere la cele 100 de hectare. „Nu există transmitere tacită, nu analizăm aici celelalte 100 de hectare!”, a subliniat Dinu.

Fostul preşedinte al CJ Giurgiu, Vasile Mustăţea, a luat şi el cuvântul şi a dat dreptate actualei conduceri a instituţiei în ceea ce priveşte întocmirea proiectului de hotărâre şi supunerea acestuia la vot.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.