În urmă cu câteva săptămâni, elevii Şcolii Generale din Malu Spart au reuşit să strângă zeci de kilograme de fructe şi legume pe care le-au donat copiilor din casele de tip familial din Giurgiu.

Inimoşii copii din Malu Spart au repetat gestul lor, dar, de această dată, au donat obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte precum şi jucării.

Aceasta, ca urmare a acțiunii caritabile organizate de către cadrele didactice de la Școala Gimnazială  Malu Spart, împreună cu elevii şi părinții acestora, acţiune desfăşurată sub motto-ul ”Spiritul Sărbătorilor este în fiecare dintre noi! Moşul pleacă de la copiii noştri către  cei care au nevoi mai  mari decât noi!”,transmit reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.

Au primit darurile copiii aflaţi în plasament în cele 18 case de tip familial,  precum şi copiii care frecventează Centrul de zi “ Luceafărul” din municipiul Giurgiu.20161205_150032

“Școala noastră acordă o atenţie deosebită dezvoltării spiritului civic, umanitar și de voluntariat, motiv pentru care am organizat mai multe acțiuni de ajutorare a celor aflați în nevoie, în special copiii. Mulțumim elevilor noștri, părinților acestora și cadrelor didactice care s-au implicat, cu aceeași dăruire, și în această acțiune, dar și Direcției  pentru Protecția Copilului Giurgiu, în care am găsit un adevărat partener al acțiunilor noastre.Suntem hotărâți să continuăm aceste acțiuni care, pe lângă caracterul umanitar au și o puternică influență educativă. Pentru că în acțiunea noastră este invocat spiritul sărbătorilor, urăm tuturor celor implicați, elevi, părinți, educatori, colaboratori dar şi copiilor aflați în evidenţele D.G.A.S.P.C. Giurgiu, sărbători cu bine, gînduri  bune, liniște și implinirea dorințelor! La mulți ani!”, a declarat  prof.  Raluca Geantă, directorul Şcolii Gimnaziale nr.1 din localitatea Malu  Spart.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.